De cand au inceput tururile preliminare din cupele europene auzim, cu o frecventa sora cu pusul nervilor pe bigudiuri, cuvantul “minune”. Il auzim si de la asa-numitii oameni de fotbal, dar si de la unii jurnalisti care par sa-si fi uitat bagajul de cuvinte prin gara la Lehliu.
Impricinatul termen apare in fraze de genul: “Ar putea sa repete Dinamo, la Harkov, minunea de la Liberec si sa se califice?” sau “Uite ca CFR a facut o minune la Basel” ori “De ce sa nu asteptam o minune, poate ca Vasluiul va rasturna in deplasare, la Inter, scorul de 0-2”.
Oricarui ins care n-are tartacuta lovita de insolatie ii vine sa isi idea demisia din postul de microbist cand aude, la nesfarsit, ca in fotbalul nostru avem nevoie de minuni ca sa castigam niste meciuri sau ca sa mai scoatem capul prin lumea buna a sportului. N-ar fi mai simplu sa se spuna ca ne-ar trebui niste fotbalisti cu creier si picioare hotarate, care sa stie cum sa vare amarata aia de basica in poarta? Ei, iaca nu e asa, noi tot asteptam minuni, de parca Dumnezeu n-are alta treaba decat sa isi pogoare atentia asupra echipelor din Liga lui Mitica si sa ne fabrice noua miracole.
Atata vreme cat asteptam minunea sa vina sa joace fotbal in locul lui Nila sau Bila (a nu se traduce ca jucatorii porecliti astfel nu ar fi oameni de isprava; luati-o doar ca rima nevinovata) vom mai ajunge prin varful competitiilor cand ne-om vedea ceafa fara oglinda. Nu trebuie sa fii doctor in fotbal ca sa iti dai seama ca o echipa nu are nevoie de o minune ca sa bata, ci doar de niste jucatori pe care ii mai da cat de cat talentul afara din casa si care se gandesc la meci, iar nu la ce manea noua si tulburatoare au mai scos pe piata Pandele de la Valcea sau Dorin Parizer.
Nota: Aceasta rubrica este una de satira si pamflet, in consecinta materialele cuprinse in ea trebuie tratate ca atare.
Foto: (c) wan2o.com
Sursa: T.S.