De la liceeni care aleg să-și petreacă timpul liber în centre pentru persoane cu dizabilități, până la studenți sau tineri profesioniști implicați în proiecte comunitare, voluntariatul în Baia Mare capătă o dimensiune practică și profund umană. Mai mult decât atât, orașul devine periodic gazda unor voluntari internaționali, veniți prin programe europene, care aduc diversitate culturală și metode noi de lucru. Voluntariatul local nu înseamnă doar sprijin logistic sau ajutor punctual. Înseamnă relație, prezență, construirea încrederii. Înseamnă a transforma un sistem social, adesea rigid și subfinanțat, într-un spațiu mai cald, mai accesibil și mai apropiat de oameni.
Voluntarii – simbol sau soluție?
Voluntarii locali aduc stabilitate și legătură directă cu comunitatea. Cei internaționali aduc deschidere, schimb cultural și vizibilitate europeană. Împreună, creează un spațiu în care persoanele cu dizabilități sau alte grupuri vulnerabile nu sunt tratate ca simple cazuri sociale, ci ca oameni.
În centrele ASSOC, prezența voluntarilor se simte dincolo de activități. Se simte în conversațiile care redau încredere, în atelierele creative care reconstruiesc stima de sine, în momentele aparent mărunte care sparg izolarea. La Asociația Esperando, sprijinul tinerilor completează munca specialiștilor, iar la Caritas, solidaritatea capătă formă prin implicare concretă în sprijinul celor vulnerabili. Dar voluntariatul nu ar trebui să fie o soluție de avarie.
El ar trebui să fie un complement al unui sistem solid. Pentru că, oricât de generos ar fi entuziasmul tinerilor, el nu poate înlocui finanțarea stabilă, politicile publice coerente și investiția în profesioniști. Voluntarii pot aduce energie. Pot aduce inovație. Pot aduce suflet. Dar nu pot ține singuri în picioare un sistem social.
Altfel spus:
Ne bucurăm de entuziasmul tinerilor, dar ce facem pentru a-l susține pe termen lung? Le oferim formare?
Le oferim recunoaștere?
Le oferim un cadru stabil în care să crească, nu doar să „acopere goluri”?
Dacă voluntariatul devine doar o reacție la lipsuri, riscăm să transformăm generozitatea într-un mecanism de supraviețuire a sistemului. Iar asta nu este echitabil nici pentru beneficiari, nici pentru cei care se implică.
Responsabilitatea cui?
Este ușor să aplaudăm proiectele reușite. Este mai dificil să ne întrebăm ce rol avem noi, ca cetățeni, companii, instituții.
Redirecționăm procentul din impozit?
Facem donații recurente?
Ne implicăm constant sau doar ocazional?
Cerem autorităților locale parteneriate reale și finanțări multianuale pentru ONG-uri?
Ne dorim servicii sociale funcționale, dar suntem dispuși să susținem financiar și civic existența lor?
Viitorul serviciilor sociale din Maramureș nu stă doar în mâinile unor organizații dedicate. Stă în capacitatea noastră colectivă de a transforma solidaritatea din reacție emoțională în angajament constant.
ASSOC, Esperando și Caritas arată că există competență, dedicare și viziune. Tinerii voluntari arată că există speranță.
Dar speranța are nevoie de structură.
Entuziasmul are nevoie de susținere.
Solidaritatea are nevoie de continuitate.
Un județ nu devine mai incluziv doar pentru că există ONG-uri active. Devine incluziv atunci când comunitatea înțelege că aceste organizații nu sunt „ale lor”, ci sunt ale noastre. Poate întrebarea care ar trebui să ne urmărească nu este „Cine face ceva?”, ci:
Ce fac eu pentru ca aceste servicii să existe și mâine?
Iazmina: Cum a fost experiența de voluntar în proiectul „Om Bun ASSOC”?
Andreea Cristian – studentă, anul I, CRP, Facultatea de Litere
– Servicii de creare site web
