Sâmbătă, 18 octombrie, stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și Sănătatea Servicii Publice Cluj, joc din cadrul rundei a 9-a din Liga a III-a, seria 8. Băimărenii s-au impus cu 1-0 și astfel își păstrează prima poziție în clasament.
Am avut o prima repriză echlibrată, în care ambele echipe au jucat deschis, astfel că au fost și destule faze de poartă. N-am consemnat niciun gol pentru că ori au apărat cei doi portari ori execuțiile n-au fost cadrate pe spațiul porții.
Partea a doua a semănat cu prima. Am început noi mai bine, apoi “virușii verzi” și-au creat și ei niște ocazii de poartă, dar scorul a rămas alb. În minutul 81 se înscrie unicul gol al meciului: o acțiune începută pe dreapta este mutată pe celălalt flanc, incursiune spre centru, pasa scurtă în 20m pentru Stănescu, acesta șutează din prima, cu piciorul stâng, balonul lovește stâlpul din stânga portarului și intră în poartă. Până la finalul meciului a mai fost o singură mare ocazie de gol, șutul lui Ciocan, din poziție similară cu cea de la golul lui Stănescu, fiind “scăpat” de portar, dar acesta din urmă a avut noroc și n-a fost decât corner.
CS Minaur Baia Mare – Sănătatea Servicii Publice Cluj: 1-0 (0-0)
- Stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare
- A marcat: Raphael Stănescu (81)
- Arbitri: George Dan Moșoiu (Ovidiu – Constanța) – Ionuț Emanuel Nuță (Craiova), Alexandru Marian Negură (Mangalia). Rezervă: Adrian Negrean (Zalău). Observator arbitri: Ciprian Danșa (Satu Mare). Delegat joc: Ioan Orosfoian (Târgu Mureș)
- CS Minaur (antrenori: Francisc Dican, Romulus Buia, Vasile Șleam): 1. Flavius Croitoru – 97. Viorel Chinde, 93. Andrei Mocanu, 44. Mohamed Camara, 22. Darius Mureșan, 6. Raul Krausz, 7. Sergiu Viocan (30. Sanusi Hussaini – min. 90), 21. Andy Bădici, 10. Raul Vitan (9. Jhonatan Nsonde -min. 66), 11. Raphael Stănescu (8. Manuel Nana – min. 83), 29. Alin Baciu (80. Andrei Moga – min. 66)
- Rezerve: 99. Marco Șuldac – 4. Jhon Mondragon, 17. Denis Buhai, 50. Alexandru Dragoș, 47. Andrei Orosz
- Cartonașe galbene: Bădici (50), Mocanu (61), Krausz (70) / Miriuță (21 – antrenor, proteste), Osaba (21 – delegat – proteste)
Etapa a 9-a
- Academia de Fotbal Viitorul Cluj – SC Olimpia MCMXXI Satu Mare: 2-2
- Unirea Dej – Lotus Băile Felix: 1-2
- CS Minaur Baia Mare – Sănătatea Servicii Publice Cluj: 1-0
- CSM Sighetu Marmației – Sticla Arieșul Turda: 1-0
- Bihorul Beiuș – SCM Zalău: 0-2
- Unirea Tășnad – Crișul Sântandrei: 1-1
Clasament
- Minaur Baia Mare – 24p (21-12) – 9
- SCM Zalău – 20p (16-8) – 9
- Unirea Tășnad – 19p (24-11) – 9
- CSM Sighet – 16p (16-11) – 9
- Crisul Sântandrei – 15p (14-9) – 9
- Lotus Băile Felix – 14p (13-10) – 9
- Sănătatea Cluj – 13p (16-12) – 9
- Viitorul Cluj – 11p (11-10) – 9
- Bihorul Beiuș – 7p (6-16) – 9
- Unirea Dej – 5p (8-12) – 9
- Olimpia Satu Mare – 5p (10-23) – 9
- Sticla Turda – 1p (4-25) – 9
Etapa viitoare. Vineri, 24 octombrie, 15.00: Sănătatea – Crișul; SCM Zalău – Unirea Tășnad; Băile Felix – CSM Sighet . Sâmbătă, 25 octombrie, 15.00: Arieșul Turda – Bihorul; CS Minaur – Viitorul Cluj; SC Olimpia – Unirea Dej.