Preotul Ionuț Chiriță, paroh la Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva din Filesti, Galați, a lansat un apel emoționant către autoritățile statului, cerând protecția femeilor și condamnând trivializarea trupului feminin în contextul unei propuneri legislative. Discursul său se bazează pe experiențe personale și pe valori religioase, subliniind impactul profund asupra femeilor afectate.
Domnule Președinte, Domnule Prim-ministru, domnilor Deputați,
Înainte de a fi preot, sunt bărbat.
Și tocmai de aceea nu pot tăcea.
Pentru că femeia nu este un trup oarecare, nu este un obiect de folosit, nu este o monedă de schimb. Femeia este sfântă înainte de a fi judecată, pentru că poartă în ea chipul blândeții Maicii Domnului. Femeia este templu al lui Dumnezeu. Trupul ei nu este despărțit de sufletul ei. Ce se face trupului ei se întâmplă și sufletului ei.Apăr femeia nu din ideologie, ci din cutremur. Pentru că trupul unei femei a fost ales de Dumnezeu ca să țină în pântece pe Fiul Său Cel iubit. Dumnezeu nu S-a întrupat într-o idee, nici într-o instituție, nici într-o lege, ci într-un pântece de femeie. De aceea, trupul femeii nu poate fi trivializat, nu poate fi vândut, nu poate fi folosit fără ca noi să ne batem joc de taina însăși a Întrupării.
Vă vorbesc pentru că am plâns. Am plâns cu o tânără care a venit la mine și nu a mai avut puterea să stea în picioare. S-a așezat pe un scaun și mi-a spus cu voce stinsă: „Părinte, eu nu mai simt că sunt femeie. Mă simt un lucru.” Nu a venit să se justifice. Nu a venit să fie absolvită. A venit pentru că nu mai putea duce rușinea singură. Mi-a spus că de fiecare dată când cineva o atinge simte că se rupe ceva în ea. Că după aceea stă mult timp sub duș și tot nu se simte curată. Că noaptea se trezește și îi vine să plângă fără să știe de ce. Că cel mai greu nu e trupul, ci faptul că, încet, a început să se urască. Mi-a spus: „Părinte, eu nu mai știu dacă mai pot fi mamă. Cine ar vrea o mamă ca mine?” Atunci am simțit cum se rupe ceva și în mine. Pentru că în fața mea nu era o „prostituată”. Era o fiică. Era o femeie zdrobită. Era cineva care fusese cândva copil, care visase, care poate ar fi vrut să țină un copil în brațe, nu să fie ținută de străini fără nume. Am plâns pentru că am înțeles că nu vorbim despre alegeri libere, ci despre suflete împinse într-un colț din care nu mai știu cum să iasă.Și acum, statul vine și spune că vrea să legalizeze această rană. Să o reglementeze. Să o autorizeze. Să îi pună ștampilă. Vă întreb: ce lege repară plânsul unei femei care nu se mai poate uita la ea însăși? Ce articol de lege vindecă rușinea care nu pleacă? Ce formular birocratic șterge sentimentul că valoarea ei a fost redusă la un preț?
Nu vă bateți joc de femei.
Nu le numiți „activitate”.
Nu le numiți „serviciu”.
Nu le numiți „alegere”.
Femeia nu este carne. Femeia este taină. Femeia este blândețe. Femeia este locul unde Dumnezeu a ales să Se facă Om. A atinge femeia fără iubire înseamnă a profana un templu. A legaliza folosirea trupului ei înseamnă a spune că templul poate fi închiriat, consumat și abandonat. Ca bărbat, spun: femeia trebuie apărată, nu folosită. Ca preot, spun: trupul ei este sfânt, nu negociabil. Ca om, spun: nu numiți progres ceea ce lasă femeia goală pe dinăuntru. Nu vă bateți joc de femei. Pentru că, făcând asta, vă bateți joc de una dintre cele mai mari taine ale lui Dumnezeu.
Cu aleasă considerație
Preot Ionuț Chiriță
Paroh Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva Filesti Galați
Asociația Religioasă a Comunităților Dreptslavitoare a Răsăritului
– Servicii de creare site web
