Anul ,,Cardinal Iuliu Hossu”

Intervenția prof. Ion Radu Zăgreanu, în cadrul spectacolului ,,Ce este cu adevărat Crăciunul?”, desfășurat la Centrul Cultural ,,Liviu Rebreanu” din Beclean, de către Parohia Greco-Catolică ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în colaborare cu Primăria orașului Beclean și cu Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

Lăudat să fie Isus!

Am cunoscut în copilărie drama Bisericii noastre, prin intermediul tatălui meu, preotul Grigore Zăgrean, respectiv Monseniorul Grigore Zăgrean. După ,,alungarea” lui din Biserica Greco-Catolică din Șopteriu, în 1948, după eliberarea lui din închisoare, părinții mei au peregrinat din Sânmărtinul de Câmpie, în Tăure, în Șieu-Cristur (la casa mucezită; opt copii, mama, tata și bunica dinspre mama, într-o singură cameră, pereții căreia înghețau iarna) și apoi la Cantonul CFR nr. 41 din Chintelnic, județul Bistrița-Năsăud, tata devenind muncitor la ,,ștrec”, la călea ferată, la târnăcop și lopată. Eram acum nouă frați.

Tata a transformat cantonul CFR nr. 41 într-o catacombă a primilor creștini, unde liturghisea clandestin pentru credincioșii rămași fideli Bisericii Blajului, de pe un areal destul de mare: Sâniacob, Matei, Visuia, Delureni, Șopteriu, Sânmărtinul de Câmpie, Parva, Herina, Șieu-Cristur, Bistrița, Dej, Cluj, chiar și din Chintelnic etc.
Trei personalități erau venerate de părinții mei: Episcopul Iuliu Hossu, cel care l-a hirotonit pe tata, Iuliu Maniu și Regele Mihai., toate având un destin tragic.

Uneori am impresia că tata (a murit în 2005) îmi dictează unele poezii, mai ales cele cu tentă autobiografică și de aceea, într-un viitor volum întitulat ,,Când Dumnezeu venea pe calea ferată”, dedicat tatălui meu, primul capitol al acestei cărți se va întitula ,,Poezii dictate de tata”.

Una dintre aceste creații este și poemul ,,Baladă pentru Vlădica Iuliu”, pe care o să vi-l citesc în continuare.

Ion Radu Zăgreanu

Baladă pentru Vlădica Iuliu

In memoriam Monsenior Grigore Zăgrean

Motto: ,,Credința noastră este viața noastră.” (Iuliu Hossu)

Acolo, la Cantonul CFR nr. 41,
din satul Chintelnic (județul Bistrița-Năsăud),
începând cu anul 1954,
mereu auzeam,
rostit de tata, prenumele Iuliu.
Nu știam pe atunci
cine este acest Iuliu
pomenit atât de des
în familia noastră.
Uneori credeam că el ar putea fi
un frate mai mare,
așteptat să vină de undeva.
Nu înțelegeam de ce,
când echipa de muncitori la ,,ștrec”,
(din care făcea parte și tata),
lucra în preajma Cantonului,
auzeam pe colegii lui
spunându-i ,,Domnule părinte,”.
Eram contrariat de faptul că
noi nu mergeam duminica,
la biserica din sat,
că popa nu trecea cu crucea
și pe la Canton,
că în zilele de duminică
veneau aici persoane străine
și tata le oficia liturghii,
că un frate mai mare
patrula în jurul Cantonului,
ca o santinelă,
în timpul liturghiilor,
că ușa de la intrare în Canton
era rezemată cu un par.
Mai poposeau pe la Canton
niște prieteni ai tatei,
de la care am dedus
că tata și ei erau preoți
care se ascund,
care nu mai au biserici
în care să slujească.
În discuțiile lor
era amintit și misteriosul Iuliu,
în enunțuri interogative,
legănate pe undele șoaptelor:
,,-Ce mai știți de PS Iuliu?”
De Iuliu mai întrebau
și niște țărani din Parva
(prima parohie a tatălui meu – 1943)
când împreună cu el descindeam
pe la foștii lui credincioși.
M-a șocat salutul lor:
,,-Lăudat să fie Isus!”
și răspunsul tatei:
,,-În veci. Amin!”
În primii mei ani de liceu,
cuvântul ,,Iuliu”
devenise un suspin
pe care tata îl lansa
în preajma aparatului nostru de radio ,,Dunărea”,
când, cum spunea poeta Ana Blandiana
tata ,,respira” speranță,
ascultând posturile de radio clandestine,
în special ,,Europa Liberă” și Radio ,,Vatican” (în limba română).
Aflând de la o vreme
cine era necunoscutul Iuliu,
de Crăciun, tata,
cu admirabila lui voce,
ne oferea ,,un regal”,
colinda preferată a Episcopului Iuliu Hossu,
,,Când fost-a prunc micuț Isus”.
Pe la sfârșitul perioadei mele de licean,
tata l-a vizitat pe ,,Sfântul nr.6” (Tatiana Niculescu)
la Mănăstirea de la Căldărușani,
unde ,,timpul” lui avea domiciliu obligatoriu.
În ziua de 21 august 1968,
în vreme ce, la Canton, eu, tata, șeful Secției CFR L 8 Bistrița,
inginerul Marian Toniuc și preotul Grigore Pop din Dej,
ascultam înfiorați
replica lui Nicolae Ceaușescu
față de invadarea Cehoslovaciei,
tata i-a încredințat prietenului său din Dej,
certitudinea testamentară
a Magului de la Căldărușani:
,,-Îți spun ție Grigore și zi-le
și celorlalți preoți și credincioși,

că la timpul potrivit, Dumnezeu va ridica piatra
de pe mormântul Bisericii noastre.”
După decembrie 1989,
Cardinalul Iuliu Hossu
era sinonim cu alternativa necesității salvatoare
a învierii Bisericii Blajului:
,,-Dacă ar mai trăi Episcopul Iuliu Hossu,
alta ar fi acum situația Bisericii noastre.”,
replica deseori tata.

Mâinile PS Iuliu Hossu,
peste capul lui,
în timpul hirotonirii sale,
ca un răboj de încredințare,
l-au mobilizat pe tata să desțelenească
micile ,,țarini” de credincioși
rămași fideli Bisericii Române Unite cu Roma.
Apoi, ca într-o excursie literară
am pornit ,,Pe urmele Cardinalului Iuliu Hossu” ,
participând la pelerinajele spre Mănăstirea Nicula,
până unde ni s-a dat voie,
deși el ne aștepta în deal,
ca să întărim cu lacrimile noastre
Biserica noastră, în pântecele căreia se afla
icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului
și chiliile foștilor călugări greco-catolici,
lăsate intenționat sub dinții vremurilor
spre prăbușire.

În spatele vechii Biserici s-a clădit,
o alta, un mastodont
a cărui răsuflare
o va spulbera într-o noapte a diavolului și a nelegiuirilor.

Teama a topit
aceste pelerinaje,
dar Fericitul Iuliu le continuă.
În fiecare 14 august,
El conduce ,,Pelerinajul invizibil”,
de la Gherla spre Nicula.
În poarta Mănăstirii îl așteaptă
ultimul stareț greco-catolic al acesteia, Leon Manu,
în lanțuri, fugit din închisoarea din Gherla.
Copacii seculari de pe dealuri
îi recunosc glasul Vlădicului și îndemnul:
,,-La anul…să ne vedem aici…la izvorul milelor
și al mângâierilor de la Nicula,”.
Din deal, Fericitul Iuliu privește spre Clujul,
după zidurile căruia
urmașii lui stau pitiți,
cu gând depărtat
de Golgota Lui spre Nicula,
mulțumiți că au crescut ,,rentabilitatea credinței.”
,,Sfântul nr.6”
s-a retras ca un ecou
în manualele de istorie,
în amintirile , ,,Memoriilor” sale,
în filmul ,,Cardinalul”,
în povestirea Tatianei Niculescu,
cu același nume,
a Ruxandrei Cesereanu, ,,Ieșirea”,
în inimile credincioșilor actuali,
mereu încurajându-ne:
,,-De ce n-am crede,
că totul este posibil.
Îndrăzniți! Nu vă temeți! Eu vă aștept
în deal, la Nicula!”
Ion Radu Zăgreanu