La data de 17 iunie a.c., în intervalul orar 10.00 și 12.00, polițiștii din Dragomirești împreună cu cei ai Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă au organizat și executat o acțiune, vizând prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în zona de competență.
Astfel, pe parcursul celor două ore, polițiștii au legitimat 27 de persoane și au controlat 25 de autotutrisme.
Pentru abaterile de la prevederile O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 9.000 de lei.
Reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, un conducător auto a fost scos din circulație, după ce a efectuat o depășire neregulamentară. Acestuia i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.
De asemenea, un certificat de înmatriculare a fost reținut, după ce polițiștii au constatat că inspecția tehnică periodică se afla în afara termenului de valabilitate.
Menționăm că activitățile polițiștilor se desfășoară în interesul și pentru siguranța cetățenilor, astfel că le recomandăm tuturor să respecte normele legale în vigoare.