430 de tineri au participat recent la Campionatul Național pe Echipe pentru Juniori la Mamaia.
În organizarea FR Șah și CS Tinerii Maeștri București – IO Elena Cristian, această ediție s-a evidențiat prin valoarea echipelor participante, 21 de cluburi având bucuria să-și audă numele pe podiumul de premiere.
Academia de Șah Maramureș a avut o reprezentare consistentă:
1 echipă la Open 8 ani (Sergiu Câmpian, Iosif Negrea, Ioan Ionescu)
1 echipă la Fete 8 ani (Teodora Pintea, Amalia Leca, Ana Ionescu)
1 echipă la Fete 10 ani (Sofia Vălean, Gabriela Slivca, Tanya Lazar)
2 echipe la Open 10 ani (Matei Liga, Eric Fodor, Viktor Szabo respectiv Ștefan Grigorescu, Rareș Foral și Răzvan Bercu)
1 echipă la Open 12 ani (Alexandru Pașca, Patrick Dunca, Cătălin Șuteu, David Șunea)
2 echipe la Open 14 ani (Sara Șunea, Marian Mureșan, Andrei Năsui respectiv Aris Guo, Tudor Jacodi, Daniel Vitan și Maria Ionescu)
„Suntem încântați de felul în care au luptat toate cele 8 echipe, s-au încurajat coechipierii, s-au integrat cei mai nou veniți în comunitatea Academia de Șah Maramureș. Deși înainte de ultima rundă la șah clasic aveam 3 echipe cu șanse bune la medalie, neșansa și criteriile de departajare ne-au adus 2 locuri 4 (la egalitate cu câștigătorii medaliilor de bronz) și un loc 6 însă la distanță minimă față de podium”, spun reprezentanții academiei.
O prezență deosebit de frumoasă a fost echipa fetelor de 8 ani – Teodora Pintea, Amalia Leca și Ana Ionescu. Acest grup a apucat să se sudeze în cadrul cantonamentului din această vară de la Repedea și a participat într-o grupă plină cu echipe de tradiție. Cu toate acestea, fetele noastre au reușit clasări fruntașe: locul 5 la șah clasic și rapid și locul 6 la blitz. Liderul echipei, Teodora, și-a serbat ziua de naștere chiar în timpul concursului, având alături un tort superb și pe prietenii “academicieni”, care i-au oferit motive de entuziasm și bucurie!
Evoluțiile individuale le-au asigurat mai multor “academicieni” medalii naționale în clasamentele pe mese:
Patrick Dunca – locul 1 pe masa 2, punctaj maxim, Open 12 ani
Ana Ionescu – locul 2 pe masă 3, Fete 8 ani (Ana având 6 ani)
Sara Sunea – locul 2 pe masa 1, Open 14 ani
Daniel Vitan – locul 2 masa 3, Open 14 ani
Marian Mureșan – locul 3 pe masa 2, Open 14 ani
Sofia Vălean – locul 3 masa 1 fete 10 ani
Au urmat cele 2 zile de șah rapid când presiunea crizei de timp mărește suspansul și arată cât de mică e distanța de la victorie la înfrângere. De această dată echipa de 14 ani, formată din Sara, Marian și Andrei, s-a descurcat mai bine, câștigând 5 meciuri, 1 egal și o înfrângere. Această evoluție le-a adus copiilor câte o medalie de argint și un imbold pentru ultima zi a campionatului, în proba de blitz.
Excelentă și evoluția celeilalte formații la această grupă de vârstă: Aris, Tudor și Daniel au obținut un excelent loc 4, la un pas de podium. Tot la un singur punct de medalia de bronz au încheiat și formațiile de 10 respectiv 12 ani, Matei Liga colecționând 5,5 puncte pe prima masă.
Fetele de 10 ani s-au descurcat admirabil, au încheiat la egalitate de puncte cu a 2-a clasată, însă Zeita Fortuna / al 3-lea criteriu de departajare le-au plasat pe poziția a 4-a. Chiar dacă de această dată eforturile lor nu au fost concretizate cu o medalie, viitorul sună bine pentru aceste simpatice fete – Sofia, Gabriela și Tanya.
Lăsarea cortinei peste acest frumos eveniment este precedată de proba de blitz, moment atât de savurat de iubitorii șahului.
„Suntem încântați că echipa de 14 ani a reușit să atașeze pe lângă Academia de Șah Maramureș frumoasa sintagmă “campioana României”, devansând cluburi cu mare tradiție în peisajul sportiv autohton. Marian, Sara și Andrei au fost tripleta neînvinsă la proba fulger a șahului. O surpriză foarte plăcută a fost realizată de cei 3 puști participanți în grupa de 8 ani. Sergiu, Ioan și Iosif, deși au în medie doar 7 ani, au izbutit o medalie de bronz deosebit de valoroasă, confirmând validitatea parteneriatului cu ACS Grădinița de Șah. La vârste atât de fragede, acel an suplimentar are o importanță majoră – cu atât mai apreciabilă este performanța micuților”, mai spun reprezentanții șahiștilor.
Fetele de 10 ani au încheiat din nou la egalitate cu formația de pe locul 3, însă victoria directă le-a permis celor de la Dinamo București să ne devanseze. Totuși, o nouă clasare a echipei la un milimetru de podium certifică valoarea șahistă a fetelor.
Chiar dacă restul echipelor nu au izbutit să se claseze în top 3 la proba de blitz, câțiva sportivi au strâns o zestre însemnată de puncte: Matei 6/7 pe prima masă, la fel ca Marian și Gabriela.
Așadar, un bilanț de 3 medalii cu echipa + 5 medalii individuale confirmă din nou relevanța Academiei de Șah Maramureș în șahul românesc și internațional.
Academia de Șah Maramureș – acolo unde pasiunea pentru șah se transformă în performanță!
Acțiune realizată cu sprijinul Municipiului Baia Mare!
#Campioni #ȘahRomânesc #AcademiaDeȘahMaramureș #Echipa #Performanță #Juniori #CampionatNațional #BaiaMare
#ForțaMaramureș