16 octombrie 1978, cardinalul Karol Wojtyla devine Papa Ioan Paul al II-lea

S-a întâmplat la 16 octombrie1978: Cardinalul polonez Karol Wojtyla (1920-2005) a fost ales papă, sub numele de Ioan Paul al II-lea.

Alegerea sa ca papă a fost considerată un eveniment de excepţie, fiind vorba de primul papă neitalian începând din anul 1522 (când a fost desemnat olandezul Hadrian al VI-lea). Prin tot ce a oferit umanităţii, Ioan Paul al II-lea a devenit cel mai popular şi iubit Suveran Pontif şi una dintre cele mai prestigioase personalităţi ale istoriei.

Karol Josef Wojtyla s-a născut la 18 mai 1920, la Wadowice, în Polonia, lângă Cracovia, fiind cel mai mic dintre copiii lui Karol Wojtyła şi ai Emiliei Kaczorowska.A absolvit liceul Marcin Wadowita, iar în anul 1934, s-a înscris la Universitatea Jagiellonă din Cracovia şi la o şcoală de teatru.

În anul 1939, naziştii au închis universitatea, iar Karol şi-a întrerupt studiile, pentru a nu fi deportat în Germania, şi s-a angajat, mai întâi la o carieră de piatră, apoi la fabrica de produse chimice Solvay.În anul 1942, a frecventat clandestin Seminarul din Cracovia, iar după cel de-al Doilea Război Mondial şi-a continuat studiile la Facultatea de Teologie a Universităţii Jagiellone.

La 1 noiembrie 1946, a fost hirotonit preot la Cracovia, slujind la mai multe parohii din oraş. În anul 1948 obţine doctoratul în teologie, la Universitatea Angelicum de la Vatican, cu tema „Lucrările Sf. Ioan al Crucii”, apoi a devenit profesor de teologie morală şi de etică socială la Seminarul Major din Cracovia şi la Facultatea de Teologie din Lublin şi capelan al studenților până în anul 1951.

La 4 iulie 1958 Papa Pius XII l-a numit episcop titular de Ombi şi auxiliar de Cracovia, a avut o importantă contribuţie la Conciliul Vatican II (1962–1965), iar Papa Paul VI l-a numit mai întâi arhiepiscop de Cracovia, la 13 ianuarie 1964, apoi cardinal, la 26 iunie 1967.

La 16 octombrie 1978, după decesul Papei Ioan Paul I, conclavul cardinalilor l-a ales al 263-lea succesor al Sfântului Petru, fiind primul papă polonez din istorie şi primul papă de altă origine decât cea italiană de la Papa Adrian VI (1522).

Mandatul său de Papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei a început oficial 6 zile mai târziu, la 22 octombrie. Încă din primele zile ale mandatului său, s-a implicat în lupta împotriva regimurilor totalitare.

Pe 13 mai 1981, pe când se pregătea să îi salute pe credincioșii adunați în Piața Sfântului Petru, Papa a fost victima unui atentat comis de Mehmet Ali Ağca, care a tras cu pistolul din apropiere, însă papa avea să afirme după înănătoşire că „o mână a tras cu glonțul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând referire la Fecioara Maria, pe care Papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. Mai mult, chiar la solicitarea expresă a Papei, glonțul extras din trupul său a fost depus în coroana de aur care decorează statuia Fecioarei Maria de la Fatima.

În anul 1983, în timpul vizitei sale la închisoarea unde Ağca îşi ispăşea pedeapsa, papa l-a iertat în mod public pe agresor, într-un gest neaşteptat care a surprins, dar a spus aproape totul despre personalitatea sa excepţională.

Dealtfel, tentativele de atentat la adresa Suveranului Pontif au fost mai multe însă nu au apucat să fie puse în practică.

Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România, în perioada 7-9 mai 1999, eveniment ecumenic de exepţie, Papa fiind primul Suveran Pontif care s-a deplasat într-o țară majoritar ortodoxă, ca răspuns la invitația adresată de către patriarhul Teoctist (1915-2007), prima de acest fel adresată de un patriarh al Bisericii Ortodoxe unui conducător al Bisericii Catolice de la Marea Schismă din anul 1054.

A murit la 2 aprilie 2005, în Duminica Milostivirii Divine, după aproape 27 de ani de Pontificat – al treilea cel mai lung din istorie, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 de ani) și a lui Pius al IX-lea (31 de ani) – , şi a fost înmormântat la 8 aprilie 2005, în cripta de sub Basilica San Pietro din Roma.

La 1 mai 2011, Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat de Papa Benedict al XVI-lea, pentru el făcându-se o excepţie în privinţa perioadei normale de așteptare de cinci ani, înainte de deschiderea cauzei de beatificare și canonizare, în ciuda unor voci care se îndoiau de oportunitatea momentului.