Vezi VIDEO
Startul programului “Minipreturi de vacanta – Litoralul pentru toti” a inceput cu stangul. Principalele piedici ale acestuia sunt concurenta si scepticismul turistilor. Daca in 2009 litoralul romanesc “a fost dat” pe cel grecesc, anul acesta agentii de turism observa o usoara imbunatatire. Principalul motiv pentru care maramuresenii aleg sa-si petreaca vacanta pe litoralul altor tari este pretul scazut si conditiile mult mai bune.
Editia de toamna a programului “Mini preturi de vacanta – Litoralul pentru toti” a fost lansata. Preturile pentru sase nopti de cazare, in perioada 1 septembrie-15 octombrie, variaza intre 160 lei (la hotel de o stea, fara mic dejun) si 499 lei (la hotel cu 5 stele, cu micul dejun inclus).
Directorii agentiilor de turism din Maramures nu sunt optimisti in privinta acestuia program, in ciuda preturilor “intrate la apa”, turistii din judet preferand destinatiile din strainatate datorita serviciilor de calitate si a preturilor accesibile.
„E un program care n-a mers foarte bine nici anul trecut si nici acum nu-l vad cu perspective foarte bune. Motivul este concurenta. E foarte simplu sa te urci in autocar si sa pleci in Grecia cu aceeasi bani, de multe ori mai putini si la conditii foarte bune. Grecia si Turcia sunt concurentele care si anul trecut si anul acesta care au stagnat vanzarile pentru litoral”, a afirmat Vasile Sandor, directorul unei agentii de turism din Baia Mare.
Acesta apreciaza totusi o usoara crestere a numarului de bilete vandute comparativ cu anul trecut. Prin intermediul acestui program, pentru cazarea intr-un hotel de doua stele, fara mic dejun, pretul incepe de la 189 de lei, iar la un hotel de trei stele, cu mic dejun inclus, pretul unui sejur de sase nopti porneste de la 399 de lei.
In comparatie cu pachetele turistice oferite de hotelierii de pe litoralul grecesc, de exemplu, preturile sunt mai mari, iar serviciile… lasa de dorit, sustine directorul agentiei de turism cu sediul in Baia Mare.
„Comparand un pachet turistic la un hotel de trei stele pe litoralul romanesc si un pachet similar pe litoralul grecesc, pretul este mult mai bun in Grecia si exista si avantajul transportului direct din Baia Mare. La noi, serviciile sunt mai proaste si acesta e unul dintre motivele pentru care romanul merge in Grecia sau Turcia„, a conchis Sandor.
Insa, turistii care opteaza pentru un sejur pe litoralul romanesc, pe langa preturile reduse, mai primesc si un voucher cu ajutorul caruia pot beneficia de intrare gratuita la unul din obiectivele din zona Dobrogei: Delfinariu, Microrezervatia Delta Dunarii, Planetariu, Muzeul de Istorie si Arhelogie, Muzeul Adamclisi si Cetatea Histria.
Programul “Mini preturi de vacanta – Litoralul pentru toti” incepe in 1 septembrie si ia sfarsit in 15 octombrie.
Sursa: Adina Timis