Traficul rutier va fi din nou restrictionat din cauza lucrarilor la podul din Ferneziu. In perioada urmatoare, in zona se va circula pe un singur sens, insa doar daca executantul lucrarii va monta semafoare corespunzatoare pentru semnalizare, a decis comisia municipala de sistematizare a circulatiei din Baia Mare.
Membrii comisiei municipale de sistematizare a circulatiei din Baia Mare au dat aviz favorabil inchiderii unui sens de circulatie, alternativ, la cel de-al doilea pod de pe strada 8 Martie, cel din Ferneziu.
“Circulatia nu va fi inchisa in totalitate, ci va fi restrictionata atunci cand executantul va efectua anumite lucrari. Am pus in vedere acestuia sa semnalizeze corespunzator cele trei relatii de mers, inclusiv intrarea pe strada Colonia Topitorilor, pentru a evita situatia de data trecuta cand am fost extrem de nemultumiti de calitatea corpurilor de semafor montate. Daca semnalizarea nu va fi corespunzatoare, nu vom lasa executantul sa inchida niciun sens”, a explicat Vasile Barbul, seful Directiei Servicii Publice din Primaria Baia Mare.
De asemenea, oficialii primariei au mentionat ca exista posibilitatea ca in timpul realizarii lucrarilor sa fie necesara inchiderea in totalitate a podului, dar ca decizia va fi comunicata in timp util conducatorilor auto.
Sursa: Catalin Tineghe