![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
Traditiile se pastreaza inca vii in satele maramuresene. In Mocira, in dimineata de Pasti exista obiceiul ca familiile sa mearga la biserica, aducand cu ele cosul plin cu bucate specific mesei de Pasti. Dupa un post indelungat in care si-au purificat sufletul si trupul, localnicii nu pot gusta din produsele nesfintite, asa ca le aduc la preot sa le binecuvinteze. Tot aici exista pana in anii trecuti obiceiul ca primul enorias care soseste cu cosul sa fie cel care trage si clopotele in ziua de Pasti.
Biserica din satul Mocira a fost plina astazi, 20 aprilie, de enoriasii veniti sa asiste la Sfanta Liturghie oficiata de Invierea Domnului Iisus Hristos. Oamenii au adus cu ei cosurile pline de bunatati, pentru a fi sfintite. „Am adus miel, cozonac, pasca, oua, de toate, ce se poate”, a spus una dintre localnice.
Un alt credincios a marturisit ca a venit la biserica pentru ca „aici ne intalnim toti, toata comunitatea. E sarbatoare, ne simtim foarte bine impreuna. Aducem pasca la biserica, participam la slujba, pe urma vine sfintitul pastilor, dupa care se da binecuvantarea si plecam acasa. Si incepem sa ne servim cu oua, cu tot ce-am adus”.
Preotul de la biserica ortodoxa din Mocira, Viorel Ferestean, a aratat ca obiceiul venirii cu cosul e unul vechi care se pastreaza din generatie in generatie. „De generatii intregi, la Mocira este acest obicei, ca aduc oamenii cosul cu bucate. Sigur se va pune intrebarea: de ce vin cu aceste bucate ca sa fie sfintite? Dupa o perioada de post indelungat, in care trupul se purifica, si sufletul prin Taina Spovedaniei, nu pot sa manance bucatele nesfintite, necuratite. Gospodinele satului obisnuiesc ca in cosul cu care vin la biserica, sa puna diferite produse, obligatoriu mielul, ouale de Pasti, branza si asa mai departe, fiecare dupa cum considera, dupa care la sfarsitul Liturghiei sunt sfintite si binecuvantate”.
Tot la Mocira exista un alt obicei ca primul venit cu cosul sa fie si cel care trage clopotele la biserica in duminica de Pasti. „Un obicei inedit in satul Mocira, care din pacate acum s-a pierdut, care exista pana anii trecuti. Oamenii gospodari incercau sa ajunga la biserica cat mai repede, astfel incat sa poata sa traga clopotul. Cel care venea primul cu cosarca avea cinstea sa traga clopotul la biserica”, a precizat preotul Viorel Ferestean.
La randul sau primarul comunei Recea, Pavel Octavian, a mai spus ca de Pasti la Mocira se aduna rudeniile de pretutindeni, oamenii dorind sa petreaca in familie.
„E o zi deosebita nu numai pentru mine, ci si pentru intreaga crestinatate, Invierea Domnului Iisus Hristos. De obicei, in fiecare an la noi la biserica este traditie, lumea participa, vin copiii din strainatate, rudeniile. Masa de Pasti e o masa mai speciala, si ne intalnim cu drag in fiecare an. Asteptam cu nerabdare aceste moment si clipe de fericire”, a declarat primarul comunei Recea, Pavel Octavian.
Sursa: Camelia Tocaci