Cât ne mai amăgiți? Cât ne mai țineți în minciuni, în promisiuni goale și în vise aruncate pe pliante electorale? Cât mai înghițim povestea că „vine ceva bun”, când nu vine nimic, iar cei care ar putea aduce ceva pleacă sau renunță?
E vorba despre Țara Lăpușului, frumoasă, cu oameni buni și cu păduri încă în picioare, dar cu sufletul tot mai secătuit. Ajunsă într-o zonă gri, între neputință și nepăsare, între „n-avem ce face” și „las’ că merge și-așa”.
Ani la rând s-a dat vina pe fostul primar Mitru Leșe. Că ținea zona blocată. Că nu lăsa să intre investitori, ca să-l protejeze pe Filip și grupul Taparo. Bun. S-a dus Leșe. Grupul Taparo e și el pe butuci, secătuit, oamenii au plecat, s-a tăiat în carne vie. Și? Unde sunt investitorii acum? Cine ne mai oprește acum?
Adevărul doare. Dar trebuie spus: nu mai vine nimeni pentru că nu mai are cu cine să lucreze.
Vreți să știți de ce nu se fac investiții în zonă? Pentru că niciun om de afaceri serios nu aruncă milioane fără să testeze terenul. Iar când testează terenul nostru, găsesc ce? Lipsă de forță de muncă pregătită, lipsă de responsabilitate, lipsă de dorință reală de muncă.
Știu că doare ce zic. Știu că mulți ați muncit la Taparo și că știți cum e. Ați zis că-i bine, că-i lejer, că-i ok. Dar industria s-a schimbat, s-a tehnologizat. Acum se cere altceva: competență, viteză, asumare. Și nu prea mai găsești din astea. S-au făcut sondaje. S-au testat piețele. Rezultatul e clar: suntem pe minus la tot ce înseamnă oameni care trag, care rezistă, care construiesc.
Un antreprenor serios din zonă zice clar: „Am avut tot anul 2025 posturi deschise. Vine lumea, vede că e muncă serioasă, cu răspundere, și pleacă! Puțini rămân. Și nu-s plătiți prost, să știți.”
Dar nu, noi vrem „fain și ușor”, vrem „bani mulți, muncă puțină”, vrem să nu ne bată nimeni la cap. Numai că, surpriză! Afacerea nu se ține pe mofturi. Se ține pe muncă, pe seriozitate și pe sacrificiu.
Și-atunci ce se întâmplă? Păi e simplu: mai ușor îi aduci pe navetă pe cei dispuși din alte părți decât să bagi bani grei în zona asta și să n-ai cu cine lucra. Asta-i realitatea. Asta-i ghinionul nostru.
A, și să nu uităm: acum ni se promite un parc industrial. Vai, ce vis frumos! Locuri de muncă, forță financiară, dezvoltare. Am mai auzit-o. O să trăim și-o să vedem. Dar tare mă tem că tot în alte părți vom munci, și tot acasă vom vota greșit.
Căci da, fraților, asta facem: votăm prost și apoi ne mirăm că trăim prost. Ne revoltăm că n-avem stabilitate, n-avem drumuri, n-avem investitori, dar când vine vremea alegerilor… ne ofticăm, ne frustrăm și ne dăm cu pumnii în piept că „țara e furată”.
Fraților, nu ne mai prostiți, dar nici noi să nu ne mai prostim singuri! Să nu mai așteptăm să ne scoată alții din groapă, câtă vreme noi ne aruncăm în ea de bunăvoie.
Țara Lăpușului merită mai mult. Dar până nu ne schimbăm noi, nu va veni nimeni să ne salveze.
Ce insemna nu-s platiti prost? Dati cifre. Concrete. Ca de e plateste mai bine decat BPO-ul la care muncesc, eu ma bag. Asumat, serios.