Asociatia “Edera” si biserica Sfantu Ilie din Baia Mare desfasoara, in aceste zile si pana in 15 august, o tabara educationala de vara pentru 50 de copii proveniti din centre de plasament sau familii dezorganizate.
Peste 50 de copii, cu varste intre 4 si 16 ani, proveniti din centre de plasament sau din familii dezorganizate se bucura de vacanta. Si asta pentru ca, in aceste zile, Asociatia Umanitara “Edera”, cu sprijinul bisericii ordodoxe Sfantu Ilie din Baia Mare au organizat o tabara speciala pentru acesti copii.
“Dorim sa le oferim acestor copii o vacanta decenta cum au si altii cu care soarta a fost mai blanda. Mai mult, incercam sa ii si educam. In fiecare zi, acestia petrec cateva ore in compania unor reprezentanti din domenii cum ar fi medicina, siguranta publica, igiena, cultura, arta si nu in ultimul rand religie. De fapt, acesta este si motivul pentru care tabara se desfasoara la biserica Sfantu Ilie”, a precizat Victoria Ghirdan, presedinte al Asociatiei “Edera” din Baia Mare.
Tabara educationala de vara se va incheia pe 15 august, odata cu incheierea postului inchinat Sfintei Fecioare Maria. Atunci, copiii care s-au dovedit cei mai activi vor fi premiati de catre organizatori.
Sursa: Calin Dragomir