Cancerul nu este rezultatul hazardului, avertizeaza sociologul Annie Thébaud-Mony intr-un articol publicat in cotidianul francez Le Monde, in contextul in care in primele zile ale anului 2015 presa a difuzat mesajul potrivit caruia cancerul ar fi in mod esential rezultatul intamplarii. Potrivit sociologului, acel mesaj a fost un cadou neasteptat pentru industriasii din sfera azbestului, chimiei, pesticidelor, din domeniul nuclear, al petrolului, pentru care acea ‘descoperire stiintifica’ ar trebui sa puna capat oricarei controverse privind rolul riscurilor industriale in aparitia cancerului.
Originea acelei pseudo-descoperiri este un articol aparut in prestigioasa revista Science, in 2 ianuarie, care prezenta rezultatele unei anumite corelatii statistice (Christian Tomasetti si Bert Vogelstein, ‘Variation in cancer risk among tissues can be explained by the number of stem cell divisions’, www.sciencemag.org, 2 ianuarie). Pornind de la constatarea unei diferente de frecventa a cancerelor in functie de organe (plaman, colon, creier etc.) — excluzandu-le pe cele care sunt in prezent in crestere vertiginoasa (san si prostata) — Christian Tomasetti si Bert Vogelstein lanseaza ipoteza ca aceste variatii s-ar explica prin modalitati diferite de divizare a celulelor in cadrul acestor organe. Ei iau in considerare ceea ce biologii numesc celule stem, care au capacitatea de se autoreinnoi, de a se diferentia in alte tipuri de celule si de a prolifera in cultura. Ei stabilesc apoi o corelatie statistica intre numarul total de diviziuni celulare al acestui tip de celula pe durata medie de viata in cazul populatiei americane si riscul mediu de aparitie a cancerului la un organ sau altul in SUA. Semnificativa din punct de vedere statistic, corelatia este interpretata ca validand ipoteza potrivit careia cancerul ar aparea — in mod esential — ca urmare a unei sinistre ‘loterii’ celulare. De vina ar fi de fapt ‘lipsa de noroc’.
Acest rationament simplist duce cu gandul la alte corelatii care ar fi putut sta la baza unor ipoteze tot atat de fanteziste. Pentru a-i avertiza pe studentii EHESS (Ecole des hautes études en sciences sociales) cu privire la riscurile interpretarii pripite in materie de statistica, Joseph Klatzmann, fost administrator in cadrul Insee, fost profesor de economie rurala la Institutul National de Agronomie Paris-Grignon, director de studii la EHESS, cita frecvent exemplul urmator (Joseph Klatzmann ‘Attention Statistiques ! Comment en déjouer les pieges’, La Découverte, 1985, ultima reeditare, 1996): Intre anii 1950 si 1990, curba reprezentand cresterea utilizarii frigiderelor a fost perfect paralela cu cea a epidemiei de cancer. Sa fie utilizarea frigiderului cea care cauzeaza cancerul? In mod evident, o astfel de interpretare ar starni zambete daca nu ar reflecta ceea ce autorii articolului din revista Science si-au permis sa faca, si anume trecerea de la o corelatie la afirmarea unei cauzalitati.
Cel putin trei unghiuri moarte ale ‘demonstratiei’ lor o discrediteaza complet. In primul rand, ei omit sa se refere in modelul lor la faptul ca celula stem nu se transforma in mod spontan in celula canceroasa. Ea se transforma sub efectul unor mutatii care, la randul lor, sunt produse de agenti cancerigeni externi. Regasim aici rolul azbestului, al radiatiilor ionizante, al gazelor de esapament emise de motoare diesel, al pesticidelor si al altor substante toxice cunoscute de mult timp pentru proprietatile lor cancerigene (fara a mai vorbi despre cele a caror toxicitate nu a fost testata).
Al doilea unghi mort priveste incidenta globala a cancerului in randul populatiei generale, si anume inegalitatile fata de boala. In ceea ce priveste situatia din Franta (care nu este in mod fundamental diferita de cea a populatiei americane), riscul de a muri de cancer (si chiar inainte de 65 de ani) este de zece ori mai mare in cazul unui muncitor decat in cazul unui functionar superior. Cu exceptia cazului in care s-ar considera ca muncitorii au celule stem complet deosebite — ceea ce ar semana cu o forma de eugenism (teorie sociala care sustine imbunatatirea geneticii umane prin diferite mijloace de interventie)-, este absolut necesar sa se ia in considerare, pentru a intelege aceasta inegalitate, diferenta extrem de semnificativa de expunere la elemente cancerigene profesionale, pusa in evidenta de o ancheta a Ministerului Muncii. Potrivit anchetei Sumer 2010, realizata de directia DARES (La direction de l’animation de la recherche, des études et des statistiques) si de Directia generala a muncii (DGT)-Inspectia medicala a muncii, muncitorii sunt de zece ori mai expusi in activitatea lor la elemente cancerigene decat cadrele superioare.
Al treilea unghi mort este neluarea in calcul de catre Christian Tomasetti si Bert Vogelstein a cunostintelor dobandite de multa vreme cu privire la caracteristicile fundamentale ale cancerului, prin lucrari din numeroase discipline stiintifice, altele decat epidemiologia. Aceasta boala incepe fara indoiala in cadrul celulelor, insa se inscrie, pentru fiecare individ afectat, la confluenta a doua istorice. Unul este cel al contactului direct, simultan si/sau repetat, cu agenti toxici (prafuri, substante chimice, radiatii) in cursul unor multiple evenimente legate de viata profesionala, rezidenta, mediu si comportament; celalalt este — date fiind aceste agresiuni — cel al reactiilor de aparare a organismului, ele insele extrem de variabile in functie de indivizi. Cu cat este mai mare prezenta substantelor toxice in viata zilnica, cu atat se inmultesc nu numai procesele mutagene sau cancerigene proprii fiecaruia, ci si asa-numita sinergie intre acestea si felul in care aceste diferite procese interfereaza cu mecanismele de aparare a organismului.
De mentionat ca studiul publicat in revista Science a fost sponsorizat de fundatii private.
Faptul ca statistica in privinta cancerului se inscrie, inca o data, in aceasta sistematica punere la indoiala a efectelor mortale ale riscurilor industriale nu este de mirare. Ingrijoratoare este insa repercusiunea mediatica a unui astfel de articol si efectele sale asupra opiniei publice, in contextul in care epidemia de cancer a luat proportii catastrofale in Franta si pe plan mondial. Intre 1984 si 2012, numarul anual de noi cazuri a crescut, in Franta, de la 150.000 la 355.000. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), circa 15 milioane de decese sunt cauzate anual de cancer pe plan mondial, adica aproape un deces la doua secunde. In plus, aceste cifre nu reflecta ceea ce se petrece in tarile in care o buna parte a populatiei nu are acces la diagnosticarea cancerului.
Or, cancerul se poate evita, cu conditia eradicarii elementelor cancerigene din mediul de lucru, din mediul inconjurator si din consum. Totusi, in sfera epidemiologiei, unii cercetatori continua sa elaboreze modele statistice lipsite de sens in raport cu realitatea dramatica a cancerului. Instrumentul matematic utilizat pentru a semana aceasta incertitudine face ca demersul sa para riguros si obiectiv. Acest lucru face aproape imposibil schimbul de opinii si discutia intre muncitori si cetateni, pe de o parte, victime ale cancerelor asociate expunerii la substantele toxice si, pe de alta parte, oamenii de stiinta care jongleaza cu cifrele, abstracte si anonime, ale unor cazuri de cancer. Astfel, unii specialisti servesc cauza industriasilor, intarind, prin lucrari stiintifice publicate, incertitudinea privind legaturile dintre substantele toxice si cancer.
Odata cu extinderea domeniului chimiei, a sferei nucleare, proliferarea culturilor de organisme modificate genetic, raspandirea nanoparticulelor, riscurile telefoniei mobile si ale altor noi tehnologii, sub acoperirea ‘progresului’, unii industriasi si lideri politici ignora tot mai mult obligatia fundamentala de a respecta viata, cu complicitatea celor mai prestigioase institutii stiintifice. Articolul aparut in Science, in 2 ianuarie, este inca o marturie in acest sens.
Autoarea articolului aparut in Le Monde, Annie Thébaud-Mony, este sociolog, director de cercetari onorific la Institutul national de sanatate si cercetare medicala (Institut national de la santé et de la recherche médicale), cercetator asociat in cadrul Grupului de interes stiintific privind cancerele de origine profesionala (Groupement d’intéret scientifique sur les cancers professionnels, GISCOP 93) al Université Paris 13. A scris ‘Travailler peut nuire gravement a votre santé’ (La Découverte/Poche, 2008) si ‘La science asservie. Santé publique : les collusions mortiferes entre industriels et chercheurs’, La Découverte, Paris, 2014, potrivit Le Monde.
Sursa: Agerpres
– Servicii de creare site web
