STOP-CADRU – Viata mea toata intr-o floare de cires

Este primul an in care am vazut, am atins, am mirosit si am simtit cu adevarat florile de cires. Este prima primavara in care am inhalat profund aroma lacramioarelor si mi-am desfatat simturile cu atingerea de catifea a lalelelor. Este prima data cand am lasat trecutul in urma, cu lectiile lui invatate si neinvatate, am ignorat viitorul, caci scenariul lui nu imi apartine pe deplin. Am facut stop-cadru pe floarea de cires si am gustat primavara. Am inchis intr-un sertar al sufletului copilul, parintii, iubitii si amantii, prietenii si colegii de birou.

Si am simtit. Adierea vantului, atingerea ploii. Am ascultat cum se deschid bobocii de irisi si m-am afundat cu totul in violetul lor. Am cugetat ca e mai important sa acord prioritatea cuvenita clipei, caci odata pierduta niciun camion de regrete nu o mai intoarce. Si ce folos are zbaterea pentru ziua de maine, pentru iubirea lui, pentru fericirea iluzorie pe care ti-o da marirea de salariu cu care iti vei cumpara sandalele de firma, daca nu te poti bucura cum se cuvine de ploaia torentiala ce te obliga parca sa te descalti si sa sari sotronul pe mijlocul unui bulevard?… Si ce folos sa investesti fizic si emotional daca pasiunea pentru tandretea soarelui o simti doar atunci cand iesi la plaja, intr-o destinatie fitoasa…?

Acordurile chitarelor ce canta despre iubiri trecute dar niciodata consumate pe deplin sunt acoperite de zgomotul traficului, la fel cum vietile noastre zac sub semnul grijilor cotidiene si a scenariilor despre ce va fi. Dar nu ajungem niciodata sa ne traim viitorul pe care ni-l planificam cu atata grija, pentru ca, atunci cand el devine prezent, privirile noastre se indreapta repede spre ceea ce va urma. Imi caut si imi gasesc fericirea pre-estivala printre nimicuri.

Printre filele cartilor ce stau deschise pe noptiera, printre replici din filme clasice, in mirosul reavan al padurii ce renaste fara grija zilei de maine, in clipocitul apei care nu stie ca viitorul ei e o mare albastra si nesfarsita. Imi incarc bateriile si la apus, dar si la rasarit, cu vitamine extrase din nuantele de galben si portocaliu cu care soarele deseneaza viata pe bolta de un azuriu revigorant, printre norii pufosi cu miros de vata pe bat.

Viata noastra este un cumul de clipe. Fiecare la fel de importanta. Dar cate dintre ele le irosim intrebandu-ne ce a fost si cum va fi. Si cat de putine sunt cele pe care ni le vom aminti toata viata. Nu suntem stapanii a ceea ce a fost si cu atat mai putin suveranii a ceea ce va fi. Clipa de fata insa ne apartine pe deplin si merita sa o „stoarcem” de tot ceea ce ne poate oferi, caci niciodata nu se va intoarce…

Sursa: Tania Purcaru