Propunerea privind demiterea viceprimarului baimarean Istvan Ludescher a fost analizata astazi, 15 septembrie, in sedinta judeteana a USL, insa liberalii s-au opus vehement unui astfel de demers. Cel care a initiat discutia este presedintele PSD Maramures, Mircea Ursache, reclamand faptul ca protocolul incheiat in primavara, la alegerile partiale pentru primarie, ar trebui considerat nul atata vreme cat UDMR continua sa ramana la guvernare.
Dupa incheierea sedintei, presedintele liberalilor maramureseni, Radu Stef, a explicat in prezenta lui Ursache ca nu e de acord cu ideea de a-l demite pe Istvan Ludescher deoarece acesta a respectat termenii protocolului incheiat cu USL.
“Eu spun nu. PNL spune nu schimbarii. Fiecare e responsabil si poate cere ceea ce considera, dar Ludescher va ramane”, a comentat liberalul.
Intrebat ce se va intampla la urmatoarea sedinta de Consiliu Local, cand s-ar putea propune schimbarea din functie a viceprimarului, Stef a declarat razand: “ Sa incerce… Scorul va fi 12 – 11 pentru noi, 11 – 11 daca lipseste un consilier”.
Istvan Ludescher a declarat pentru eMaramures in privinta demersurilor pentru schimbarea sa din functie ca se vede aparat de pactul semnat la centru cu Victor Ponta, Crin Antonescu si Daniel Constantin, chiar daca Mircea Ursache face presiuni impotriva sa. „Eu am respectat termenii protocolului”, a mentionat acesta.
Sursa: Larisa Cordea