![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
Sedinta cu scantei la Consiliul Judetean Maramures. Alesii judeteni au fost convocati astazi, 31 ianuarie, la o intalnire de indata pentru a aproba sapte proiecte propuse spre finantare in cadrul Programului de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-Slovacia -Romania-Ucraina. Consilierii s-au revoltat pentru ca au fost chemati la discutii abia in ultima zi in care mai puteau fi depuse proiectele in vederea acordarii fondurilor. In plus, alesii judeteni au reclamat ca nici macar nu cunosc mare lucru despre continutul acestora, lansandu-se intr-un schimb dur de replici, care a impus suspendarea sedintei pentru o jumatate de ora.
Dezbaterile in cadrul sedintei de indata a Consiliului Judetean Maramures de azi, 31 ianuarie, s-au impotmolit la punctul trei de pe ordinea de zi, cand a fost adusa in discutie aprobarea infiintarii unui centru de comanda la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Maramures. La derularea proiectului, Consiliul Judetean Maramures ar fi urmat sa participe cu o cofinantare de 5 %, reprezentand peste 300.000 de euro.
“Ne pierdem in proiecte marunte, iar rezultatul e zero. Propovaduim Inspecrtoratul pentru Situatii de Urgenta, dar in ISU bagam aproape 20 de miliarde. Eu n-am zis ca nu trebuie, dar nici sa calculam un sfert din acest buget la ISU si restul sa ramana afara, ca ne trebuie o cladire de comanda”, a reactionat vicepresedintele CJ Maramures, Calin Matei.
Nici macar pledoaria consilierei Edith Capusan nu i-a convins pe alesii judeteni ca proiectul ar trebui aprobat, astfel incat discutiile s-au incins.
“Chestiunile acestea se discuta mult mai serios, mai profesional si eu nu stiu daca trebuie sa punem piedica la aceasta inima electronica a acestui sistem”, a aratat Edith Capusan.
“Sa stiti ca ISU poate bine functiona cum a functionat si pana acum, facem centru de comanda, apoi facem centru de instruire. Nu e cam exagerat? Astea nu sunt contactul efectiv cu bolnavul”, a replicat taios vicepresedintele CJ Maramures, Calin Matei.
Consilierul judetean Gabriel Zetea a intervenit subliniind ca Maramuresul are si asa un buget de austeritate, astfel incat Consiliul Judetean nu isi permite sa asigure nici macar cofinantarea proiectelor marunte.
“Avem un buget de austeritate. Aceste proiecte nu reprezinta lucrurile esentiale. Vom ajunge cu finantarea pentru institutiile din subordine la jumatate, nu suntem in stare sa acoperim cofinantarile”, a aratat Gabriel Zetea.
La randul sau, consilierul Gheorghe Simon i-a atras atentia sefului administratiei judetene ca nu face altceva decat “sa-si bata joc” de cetatenii pe care ii reprezinta, promovand proiecte care nu sunt semnificative pentru bunul mers al judetului. In plus, alesii judeteni s-au scandalizat ca abia pe ultima suta de metri le sunt aduse la cunostinta anumite proiecte, ce ar fi trebuit sa le fie prezentate macar cu o saptamana inainte de expirarea termenului pana la care mai pot fi depuse. Unii consilierii maramureseni au afirmat ca nici macar nu au stiut ce contin aceste proiecte.
“Facem sedinta de indata pentru ca azi e ultima zi. De ce e ultima zi? Trebuia de-o saptamana proiectele sa le dezbatem, nu acum, pe picior de plecare”, i-a reprosat consilierul Gheorghe Simon lui Mircea Man.
Pentru a stinge polemicile, presedintele CJ Maramures, Mircea Man, a cerut suspendarea sedintei, timp de o jumatate de ora, pentru ca alesilor judeteni sa li se explice cum sta treaba cu proiectele aflate pe ordinea de zi.
Pauza nu a fost insa folosita de consilieri pentru consultari, ci mai degraba pentru statul la o tigara. Cand au revenit in sala de sedinte, alesii judeteni s-au aratat mai impaciuitori cu unele proiecte, insa si-au mentinut pozitia in privinta infiintarii centrului de comanda al ISU si realizarii unui centru de instruire si pregatire in caz de situatii de urgenta, respingand cele doua proiecte de pe ordinea de zi.
Sursa: Camelia Tocaci