Vezi VIDEO
In zilele de 10, 11 si 12 mai va avea loc pentru al doilea an la rand Primavara Baimareana, o sarbatoare organizata de primarul Catalin Chereches si Consiliul Local al Municipiului Baia Mare. Pe langa programul cultural-artistic, in acest an au fost incluse si doua evenimente sportive, este vorba de premierea fetelor de la HCM Baia Mare, dupa meciul de miercuri, 8 mai, cu Danubius Galati, atunci cand vor primi medaliile de vicecampioane ale Romaniei. Apoi, in data de 9 mai, la sala de sport a Universitatii de Nord va avea loc Gala Sportului Baimarean, unde vor fi premiati toti sportivii baimareni care au obtinut rezultate deosebite in activitatea sportiva in anul 2012.
„Am pregatit un program care sa multumeasca toate categoriile de varsta si preferintele tuturor cetatenilor. Avem miercuri, 8 mai, un moment special dupa meciul fetelor noastre de la HCM cu handbalistele de la Galati, cand le vor fi acordate medaliile de vicecampioane ale Romaniei la handbal feminin. Avem si Gala Sportului Baimarean, prin care vom premia performantele sportivilor baimareni pentru anul 2012. Ziua Artistului Plastic Baimarean reprezinta un alt punct important in programul manifestarilor, vom inaugura atelierele de creatie, situate la baza stadionului municipal, unde baimarenii, dar si turistii, vor avea posibilitatea sa urmareasca actul artistic, sa achizitioneze tablouri si alte lucrari de arta, dar vom oferi si premiul pentru Artistul Anului 2012”, a spus primarul Catalin Chereches.
Programul artistic va debuta vineri, 10 mai, in Parcul Municipal Regina Maria, unde Fanfara Municipala va sustine un concert special cu ocazia Zilei Regelui. in Centrul Vechi al orasului, de la ora 18.00 va avea loc apoi un concert de muzica clasica sustinut de Agile Classical Orchestra. Vor urca pe scena, alaturi de membri orchestrei, solistele Yelzyaveta Kadelnyk din Ucraina, Daniela Pacurar si Katalin Kulcsar, sub bagheta dirijorului Dalma Lidia Kovacs.
Repertoriul care va fi interpretat de Agile Classical Orchestra:
Instrumental
· Maurice Ravel – Pavane pour une infante defuncta
· Bela Bartok – Dansuri romanesti
· George Bizet – Carmen: Intermezzo (solo flaut)
· Astor Piazzola – Libertango
· Benjamin Britten – Simfonia simpla (fragmente)
Vocal
· Imnul Regal “Traiasca Regele!”
· W.A. Mozart – Pamina – Ach ich Fuhl’s
· Giuseppe Verdi – Gilda – Caro nome
· W.A. Mozart – Bartolo – La vendetta
· Vicenzo Bellini – Vi ravviso
· W.A. Mozart – La ci darem la mano din “Don Giovanni”
· W.A. Mozart – Se a caso Madama din “Nunta lui Figaro”
· Jacques Offenbach – Barcarolle din “Povestirile lui Hoffmann”
· Gioachino Antonio Rossini – Una voce poca fa din “Barbierul din Sevilla”
· Frederick Loewe – I Could Have Danced All Night din “My fair lady”
· Oci ciornie.
In 11 mai, cu ocazia Zilei Artistului Plastic Baimarean, vor avea loc o serie de manifestari, sub egida Primaverii Baimarene. De la ora 10.00 va avea loc pelerinajul anual la mormintele artistilor. Pelerinajul incepe la Cimitirul Dealul Florilor, apoi se va merge La Nuci si ulterior la locurile de veci din Horea 1 si 2. Intre orele 15.00 si 17.00 va avea loc Ziua Portilor Deschise la atelierele din Colonia Pictorilor. La ora 17.00, la Stadionul Municipal Viorel Mateianul va avea loc inaugurarea atelierelor de creatie Studio Arena 11, dar va fi desemnat si castigatorul premiului Artistul Anului 2012. Incepand cu ora 19.00, in Centrul Vechi al municipiului Baia Mare va avea loc concertul dedicat tineretului baimarean. Pe scena Primaverii Baimarene vor urca formatiile Vama, Vunk si Dj Project.
Duminica, 12 mai, de la ora 17.00, Centrul Vechi va deveni scena unui impresionant Regal Folcloric. Pe scena vor urca: Marius Ciprian Pop, Mirela Petrean si formatia, Ioan Dordoi si Felix Galan, Petrica Muresan, Ramona Fabian, Claudia Ionas si Florin Ionas „Generalu”, Dumitru Dobrican si Dantausii din Grosi, Diana Carlig si Ansamblul National Folcloric Transilvania: dirijor Ovidiu Bartes, coregraf Emil Mihet. Prezinta Marilena Florescu.
Sursa: Clara Voda