Pe Tabor, muntele cel înalt, lumina nu mai seamănă cu cea de pe pământ. Nu e nici zor de zi, nici apus de foc, ci o strălucire dinlăuntrul veșniciei, o lumină necreată care arde, dar nu mistuie, care descoperă, dar nu rănește.
Hristos, Domnul, se schimbă la față înaintea ucenicilor Săi și pentru o clipă li se arată așa cum este: plin de slavă, Fiu al lui Dumnezeu, stăpân peste moarte și peste timp.
Petru, Iacov și Ioan nu mai știu dacă visează sau sunt treji. Vor să rămână acolo, „să facem trei colibe”, să nu mai coboare niciodată.
Dar minunea nu e pentru rămânere, ci pentru pregătire, căci urmează drumul Crucii. Înainte de suferință, Dumnezeu dăruiește un strop din biruința ce va veni. Ca să nu ne pierdem în întuneric, ni se arată Lumina.
Schimbarea la Față nu este doar o sărbătoare din calendar. Este chemarea noastră la transfigurare. Să ne desprindem de fața lumii și să îmbrăcăm chipul cel nou al harului.
Să lăsăm în urmă întunericul inimii, temerile, patimile, neîncrederea – și să ne luminăm dinlăuntru, în tăcerea rugăciunii, în răbdare, în bunătate, în iertare.
Astăzi, nu putem să nu ne oprim. Nu putem să nu marcăm sărbătoarea.
Este ziua în care ni se arată, tainic, că omul este chemat nu doar să trăiască, ci să strălucească.
Că dincolo de durerile firii, ne așteaptă un Tabor al fiecăruia. Să urcăm deci…
– Servicii de creare site web
