Au trecut 33 de ani de când Timișoara se declara primul oraș liber de comunism, cu prețul vieții unor oameni care au murit pe străzile orașului sub ploaia de gloanțe. Singură lor vină era că își doreau să trăiască liberi.
Piață Operei, un loc simbol pentru istoria noastră recentă, avea să se umple de oameni care au oprit lucrul și au ieșit pe porțile fabricilor să se alăture celor care au făurit Revoluția.
În 20 Decembrie 1989 a izbucnit greva generală în toate fabricile timișorene. Coloane întregi de oameni se îndreptau spre centrul Timișoarei în dimineață acelei zile, iar în față acestei situații, forțele armate s-au retras în cazărmi.
În Piață Operei s-au adunat zeci de mii de timișoreni care redescopereau solidaritatea. Cei care timp de 45 de ani au fost reduși la condiția de „tovarăși” redeveneau oameni. Își împărțeau mâncarea, țigările, apă. Oameni care nu s-au cunoscut niciodată acum se salutau, își zâmbeau și-și strângeau mâinile în stradă.
Protestatarii au ocupat Piață Operei (astăzi Piață Victoriei) și au început să strige: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”.
În foaierul Teatrului Național din Timișoara cetățeni curajoși aveau să pună temelia Frontului Democratic Român, cu un Program politic în care se regăseau cererile celor aflați în Piață.
În aceeași zi de 20 Decembrie 1989, Timișoara a fost declarat primul oraș liber al României de către reprezentații Frontului Democrat Român, prima formațiune politică democratică înființată pe străzile însângerate ale Timișoarei. Majoritatea arestaţilor au fost eliberați.
În timp ce Timișoara fierbea, la București, premierul Constantin Dăscălescu și demnitarul Emil Bobu au fost desemnați de Elena Ceaușescu să vină și să se întâlnească cu o delegație a protestatarilor la Județeană de partid. Ei au refuzat să îndeplinească revendicările oamenilor și situația a rămas în mare parte neschimbată.
La 20 Decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timișoara. Regimul a încercat să-i folosească la înnăbuşirea protestului, dar până la urmă aceștia s-au alăturat timișorenilor. Un muncitor explică: „Directorul fabricii noastre și un oficial al Partidului ne-au strâns în curte, ne-au dat bate din lemn și ne-au spus că huliganii și ungurii devastează Timișoara și că este de datoria noastră se mergem acolo și să ajutăm la înnăbuşirea demonstrațiilor. Dar acum mi-am dat seama că nu este adevărat”.
Treptat situația iese de sub controlul autorităților, iar militarii încep să fraternizeze cu demonstranții. A două zi, bucureștenii aveau să se ridice și ei împotriva regimului comunist și să desăvârșească ceea ce Timișoara a plătit cu sânge: Libertatea unei nații!
– Servicii de creare site web
