Dupa o partida cu un final dramatic a carei soarta a fost decisa de o lovitura de pedeapsa cu un minut inainte de fluierul final, Romania a invins Tonga cu rezultatul de 19-18. Patru componenti ai CSM Stiinta Baia Mare au facut parte din lotul Romaniei in jocul din aceasta seara: Csaba Gal si Stephen Hihetah au fost titularo, Dinis si Pristavita – rezerve. Astfel „stejarii” raman neinvinsi in acest an, pentru ca saptamana viitoare sa urmeze o noua partida test cea impotriva Canadei.
Partida a inceput intr-o nota de echilibru, iar dupa ce tongalezii au executat traditionalul dans Sipi Tau, cele doua echipe s-au angajat intr-un duel al inaintarilor prima oportunitate de a marca puncte apartinand romanilor. Ajutat si de bara transversala, Vlaicu a executat o lovitura de pedeapsa de la circa 45 de metri, iar balonul – ricosand din aceasta – a adus primele trei puncte in contul „stejarilor”. Daca Romania a incercat sa-si impuna jocul pe inaintare, „vulturii de mare” au replicat cu atacuri pe treisferturi, apararea gazdelor rezistand pana in minutul 17, atunci cand Apikatoa a adus egalitatea pe tabela de marcaj.
Doua minute mai tarziu, Fercu a reusit o patrundere in stilul sau inconfudabil, mutand jocul in terenul advers, au urmat cateva momente de fixare si o incercare de dropgol nereusita, insa, din partea lui Vali Calafeteanu. Tongalezii au replicat prin cateva actiuni taioase, in urma uneia dintre acestea au obtinut o noua lovitura de pedeapsa, iar Apikatoa a concretizat tentativa de tinta ducandu-i pentru prima data in avantaj pe vizitatori.
Cu doua minute inainte de finalul primei reprize, dupa un mol excelent executat de „stejari”, tongalezii nu au rezistat presiunii, prabusind molul, ceea ce a dus la o penalitate din care Vlaicu a restabilit egalitatea, 6-6 fiind si scorul pauzei.
Inceputul reprizei secunde a apartinut romanilor si, dupa o gramada ordonata, Surugiu a gasit bresa in apararea oaspetilor, Ursache a continuat faza pana la limita terenului de tinta al tonganilor, pentru ca – dupa un efort colectiv – sa vina prima incercare a partidei, capitanul Macovei reusind sa inscrie. Vlaicu a transformat si Romania a preluat conducerea cu 13-6, pentru ca – pe fondul dominarii romanilor – opt minute mai tarziu acelasi Vlaicu sa aduca desprinderea la 16-6, concretizand in puncte o lovitura de pedeapsa.
Condusi cu zece puncte, „vulturii de mare” s-au trezit la viata, insa „stejarii” s-au aparat foarte exact, inaintarea a continuat sa fie la inaltime pentru ca in minutul 55 Macovei sa primeasca un cartonas galben. Oaspetii au profitat de superioritatea numerica la doua minute distanta si, dupa o cursa solitara, fundasul Lilo Vungakoto a marcat primul eseu al oaspetilor, transformat de Apikatoa.
Au urmat momente grele, pentru ca – in minutul 63 – Vlaicu sa vada si el cartonasul galben, romanii fiind nevoiti sa se se apere in 13 jucatori, de fiecare data insa reusind sa iasa cu bine din terenul propriu de tinta. In minutul 75 tongalezii au beneficiat de o penalitate, Lilo Vungakoto a executat rapid, oaspetii au marcat a doua lor incercare, transfromarea fiind trimisa in bara de Apikatoa de pe centrul butului.
Condusi cu 18-16, romanii nu au abandonat lupta si, dupa o margine in care unul dintre jucatorii tongalezii a luat sprijinul prinzatorului nostru, Poparlan, a urmat inevitabil o penalitate gratie careia Vlaicu a stabilit scorul final cu un minut inainte de ultimul fluier al arbitrului.
Romania s-a impus cu rezultatul de 19-18 si astfel „stejarii” raman neinvinsi in acest an, pentru ca saptamana viitoare sa urmeze o noua partida test cea impotriva Canadei.
Romania-Tonga 19-18 (6-6)
Au marcat: Macovei (e), Vlaicu (tr, 4lp) – Vungakoto (2e), Apikatoa (tr, 2lp)
Romania:1. Mihai Lazar (Castres), 2. Otar Turashvili (RCM Timisoara), 3. Ion Paulica (Perpignan), 4. Valentin Popirlan (RCM Timisoara), 5. Marius Sirbe (Tarbes), 6. Viorel Lucaci (CSA Steaua), 7. Valentin Ursache (Oyonnax), 8. Mihai Macovei (St Nazaire), 9. Florin Surugiu (CSM Bucuresti), 10. Valentin Calafeteanu (RCM Timisoara), 11. Stephen Hihetah (CSM Stiinta Baia Mare), 12. Florin Vlaicu (CSA Steaua), 13. Csaba Gal (CSM Stiinta Baia Mare), 14. Ionut Dumitru (CSA Steaua), 15. Catalin Fercu (RCM Timisoara). Rezerve: 16. Eugen Capatana (RCM Timisoara), 17. Constantin Pristavita (CSM Stiinta Baia Mare), 18. Horatiu Pungea (Scarlets), 19. Alin Coste (USBPA), 20. Dorin Lazar (RCM Timisoara), 21. Cristian Dinis (CSM Stiinta Baia Mare), 22. Robert Dascalu (CSA Steaua), 23. Dorin Manole (Ortez)
Tonga: 1. Taumalolo Faka’anaua (Perpignan), 2. Taione Vaea (Jersey Rugby Club), 3.Mailau Tevita (Mont de Marsan), 4.Lokotui Tukulua (Gloucester), 5.Uili Kolo’ofai (US Colomiers), 6.Kalamafoni Sione (Gloucester), 7.Latu Nili Langilangi (NEC Rockets), 8.Ma’afu Viliami (Oyonnax), 9.Palu Thomas (Wellington), 10.Apikatoa Fanga’tapu (Marist), 11.Vainkolo Fetuumoana (Exeter), 12.Piukala Sione (Perpignan), 13.Piutau Siale (Yamaha), 14.Helu Will (Wasps), 15.Lilo Vungakoto (Tarbes Pyrenees). Rezerve: 16.Taufalele Suliasi (Counties Manukau), 17.Aholelei Edmund (Melbourne Rebels), 18.Puafisi Sila (Tasman Mako), 19.Fonua Opeti (Bayonne), 20.Fainga’a Vili (GPS Brisbane), 21.Fisilau Samisoni (Bay of Plenty), 22.Fosita Latiume (Northland Taniwha), 23. Halaifonua David Harvey (Hofoa RFC)
Date furnizate de Federatia Romana de Rugby.
Sursa: George Dragu