
În data de 23 februarie 2026, a avut loc Conferința de închidere a proiectului „Redescoperirea rădăcinilor culturale comune și digitalizarea acestora pentru generațiile viitoare – Root4Dig” (HUSKROUA/23/S/2.2/007), organizată la Baia Mare de către
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare.
Evenimentul s-a desfășurat în format hibrid (fizic și online), reunind participanți atât din România, cât și din Ucraina. În cadrul întâlnirii, au fost prezentate rezultatele proiectului publicului larg și tuturor celor interesați de impactul acestuia.
Conferința marchează finalizarea celor 12 luni de implementare a proiectului internațional Root4Dig, derulat în perioada 1 martie 2025 – 28 februarie 2026, în județul Maramureș (România) și regiunea Ivano-Frankivsk (Ucraina).
Root4Dig este implementat de:
- Universitatea Tehnică Națională de Petrol și Gaze din Ivano-Frankivsk (Ucraina) – Partener lider
- Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare (România) – Partener 1
- Asociația „Organizație Academică de Cercetare, Inovare și Dezvoltare Profesională” (România) – Partener 2
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin:
Programul Interreg VI-A NEXT Ungaria–Slovacia–România–Ucraina 2021–2027.
Bugetul total al proiectului este de 292.995,36 EUR, din care 263.695,82 EUR reprezintă contribuția Uniunii Europene.
Printre obiectivele conferinței se pot enumera:
- prezentarea activităților și rezultatelor obținute în cadrul proiectului;
- evidențierea impactului cooperării transfrontaliere România–Ucraina;
- prezentarea materialelor publicate și a albumului digital realizat pe platforma web;
- discutarea oportunităților viitoare de cooperare în cadrul Programului Interreg NEXT.
Lucrările conferinței au fost deschise de lideri ai instituțiilor academice partenere, subliniind importanța colaborării dintre cele două țări:
- Conf. univ. dr. ing. ec Dinu Darabă (Prorector UTCN-CUNBM) și Prof. dr. Ihor Chudyk (Rector IFNTUOG) au evidențiat rolul universităților în păstrarea tradițiilor.
- Conf. dr. Ramona Demarcsek (Manager P1) și Prof. dr. Liudmyla Arkhypova (Manager Lead Partner) au oferit o imagine de ansamblu asupra viziunii Root4Dig.
- Conf. dr. Cristian Barz (Președinte P2) a moderat sesiunile, punând accent pe inovația în cercetare și dezvoltare.
Participanții au asistat la o serie de prezentări tehnice și culturale care au demonstrat succesul implementării proiectului:
- Digitale și 3D: Digitalizarea patrimoniului a fost prezentată printr-un tur virtual care le-a dat viață (Prof. Oleg Onysko) și prezentarea albumului electronic realizat (Conf. Maryan Slabinoha).
- Tehnologie și Viitor: O atenție deosebită a fost acordată programului de Realitate Virtuală (VR) dezvoltat în cadrul proiectului (Prof. Volodymyr Kopey) și platformei web ce găzduiește albumul digital (Daniel Danci).
- Educație și Comunitate: Au fost trecute în revistă experiențele din tabăra de vară din Ucraina și materialele publicate de echipa UTCN (Kifa Mariana, Iura Eliza).
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de discuții și întrebări, urmată de concluziile finale.
Acest eveniment reprezintă un moment de bilanț al unei colaborări academice și culturale care a consolidat dialogul intercultural, competențele digitale ale studenților și vizibilitatea patrimoniului comun al regiunii carpatice.









– Servicii de creare site web
