Radu Gyr, pe numele său real Radu Demetrescu, s-a născut la dat de 2 martie 1905 și a trecut în neființă la 29 aprilie 1975. A fost eseist, poet, dramaturg, ziarist și conferențiar universitar la Facultatea de Litere și Filosofie din București. S-a născut în Câmpulung, Argeș și a fost un membru important al Mișcării Legionare, șef al regiunii Oltenia. A debutat la 14 ani, cu poemul „În munți”, în revista Liceului „Carol I” din Craiova, debutul său editorial având loc în 1924, cu volumul „Liniști de schituri”. Radu Gyr a fost în repetate rânduri laureat al Societății Scriitorilor Români, al Academiei Române și al Institutului pentru Literatură.
Pe timpul regimului antonescian (septembrie 1940-ianuarie 1941), Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor, perioadă în care a fost fondat Teatrul Evreiesc Barașeum, cunoscut azi sub numele de Teatrul Evreiesc de Stat. A scris „Sfânta tinerețe legionară”, considerat imnul neoficial al Mișcării Legionare, imnul „Moța și Marin”, „Imnul muncitorilor legionari” și multe alte lucrări dedicate Mișcării Legionare.
Radu Gyr a cunoscut detenția pe parcursul a trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă. După perioada de detenție din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, poetul a fost condamnat la 12 ani de închisoare, pe vremea regimului Antonescu, din cauza unui discurs, ținut în piața Teatrului Național din București, în 1941, prin care îndemna la luptă. Trimis pe front, pentru reabilitare, a fost grav rănit. După doi ani de la întoarcerea acasă, în anul 1956, este arestat și condamnat la moarte, din cauza poeziei-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”:
„Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/ nu pentru patule, nu pentru pogoane, /ci pentru văzduhul tău liber de mâine,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!/ Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,/pentru cântecul tău ţintuit în piroane,/ pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!/ Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,/ ci ca să aduni chiuind pe tapsane/ o claie de zări şi-o căciula de stele,/ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!/ Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi/ şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane/ şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!/ Şi ca să pui tot sărutul fierbinte/ pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,/pe toate ce slobode-ţi ies inainte,/ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!/ Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!/ Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!/Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,/ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”
Ulterior, sentința a fost schimbată în 25 de ani de muncă silnică, iar în 1964, odată cu amnistia generală, poetul a fost grațiat. Răpus de boală, epuizat sufletește, poetului i se cere să dea o declarație prin care își renega public opera și crezul, deoarece era considerat a avea o mare influență asupra tuturor. De această declarație depindea viața a mii de deținuți politici. Ioan Ianolide prezintă, în volumul „Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă”, lupta interioară a marelui nostru poet, prezentată de el însuși :
„I-am privit cu dispreţ şi milă, dar şi conştient că nu glumeau. Purtam în suflet povara frumuseţilor şi sacrificiilor unei vieţi, ale unei generaţii, ale celor mai buni dintre noi, şi în ultimă instanţă vedeam cauza lumii întregi pusă în cumpănă de aceşti exponenţi ai neantului. Viaţa abia licărea în mine. Ar fi fost o uşurare să mor! Era o dramă dilema în care mă găseam. Ştiam bine ce suflete curate şi sfinte zac între ziduri, pândite de moarte. Nu aveam dreptul să îi las să moară. Dar puteam să ucid sufletul acestor oameni şi al lumii întregi? Simţeam că se revoltă toate elanurile sfinte pe care le-am trăit şi le-am cântat. Am greşit uneori dar întotdeauna am năzuit spre ideal şi nu ne-am preţuit nici familiile, nici sănătatea, nici viaţa. Dar vremurile ne-au fost potrivnice! Visul nostru este mai sus, dar mai departe. Acum, aici ei sunt stăpâni. Am văzut atunci alte hecatombe de morţi iar pe ei râzând în hohote. Ce să fac? Ce să aleg?
Torturat sufleteşte am acceptat să dau o declaraţie, care să devină publică, prin care să-mi reneg trecutul şi opera. A trebuit să scriu în termenii dictaţi de securişti. Îmi rupeam din suflet. Şi am simţit că totuşi sunt slab, că am atins limitele rezistenţei, că sunt umilit şi batjocorit dar că nu puteam face altfel. Cred că am contribuit la salvarea multor vieţi. Viaţă fără pată?! Sufletul a fost totuşi salvat. Te privesc şi văd sufletul imaculat al idealurilor noastre. În prăpădul colectiv ce a urmat le-a scăpat totuşi ceva, puţin după părerea lor, esenţialul după părerea noastră. Voi trăi cu regretul compromisului făcut dar cu convingerea că am învins. Am fost puşi în libertate. Câţiva nu am fost îngenuncheaţi. Deşi torturaţi, noi credem mai mult! Sunt necesare lacrimile pocăinţei. Am învăţat pe viu ce înseamnă a fi cu adevărat creştin. Chinul meu nu a încetat. Îmi iubesc opera, aşa cum am trăit-o şi am scris-o. Compromisul nu a alungat dragostea de curăţie şi de adevăr. Am fost urâţi şi prigoniţi cu o ură străină neamului românesc. Lumea întreagă decade dar în lumea întreagă se simte un vânt nou de înviere. Cred mai puternic ca oricând. Am ţinut să îţi mărturisesc aceste lucruri, poate că se ascunde o taină în întâlnirea noastră atât de neaşteptată!”.
Radu Gyr a cunoscut ororile și suferințele din temnițele comuniste, la Aiud fiind supus unui regim foarte aspru, executând doi ani de detenție cu lanțuri grele la picioare. Cu toate acestea, în frigul și întunericul temnițelor comuniste, poezia sa a cunoscut apogeul. A compus zeci de mii de versuri doar memorându-le, în închisoare neavând posibilitatea de a scrie, care au străpuns zidurile reci și au ajuns la lume, prin oameni. A scris despre moarte, despre foamea resimțită atât de crunt, despre frigul cumplit din temnițe, dar și despre crezul său și soarta ce i-a fost hărăzită.
În libertate, ca supraviețuitor al lagărelor morții, Radu Gyr a fost atacat de colegii de breaslă, fiind considerat „huligan, bandit, criminal, fascist”. Înainte de a muri, citise niște critici care îi erau adresate, iar în noaptea de 28 spre 29 aprilie 1975 a suferit o congestie cerebrală, care până în zori i-a adus sfârșitul.
– Servicii de creare site web
