Privitul și frecatul lămpii lui Aladin

Eroina principală și reprezentativă, în egală măsură, este, bineînțeles, vechea noastră „prietenă bună la toate”, Raaaaluca Turcan (Von Brukenthal pentru prieteni). Personajul a debitat aseară, la un post tv, următoarele: „Nu cred că este oportun acum să încep să dau cifre, pentru că mă uit și eu la diverse analize economice, n-am o lampă a lui Aladin în care să privesc și să vă spun cum vor crește prețurile.”

Ne așteptam, poate, de la alții să încurce frecatul cu uitatul, sau poate este o nouă etapă a existenței ciudatului personaj. Am vrut inițial să scriu că este o nouă etapă în dezvoltare, dar mi-am dat seama că „dezvoltare” este un termen eminamente pozitiv, ceea ce îl face total incompatibil cu din ce în ce mai tânăra Raluca.

Mai mult, în aceeași emisiune, tristul personaj declară: „Pentru că, de unde mai vin aceste creșteri de prețuri… De la angajatorii care, de exemplu, nu-și pot susține forța de muncă și atunci transferă costurile cu forța de muncă în prețuri.”

Mai trăiți? Adică ministrul muncii nu știe că întotdeauna costurile cu forța de muncă se regăsesc în preț! Chiar și în timpurile sclavagismului, acea cană de apă și acel colț de pâine se regăseau în prețurile bunurilor obținute prin munca sclavilor. Noi nu mai suntem în sclavagism, Cîțu nu știe cum e cu pâinea, ministrul finanțelor nu știe cum e cu salariul, ministrul muncii nu știe nici cum o cheamă și nici măcar care e treaba cu costurile generate de forța de muncă.

În fond, poate că gura păcătoasei adevăr grăiește și că mai bine tot guvernul, decât să se apuce să facă ceva, orice, la care oricum nu se pricepe deloc, mai bine să stea și să se uite în grup la lampă, căci rezultatele „frecatului” lor pe la guvern le vedem cu toții.

Noapte bună, Raluca! (Mihai Tudose)