Vezi VIDEO
Orice informatie despre cursuri, examene sau taxe de scolarizare sunt la doar un clic distanta pentru studentii baimareni. Asta dupa ce cativa studenti s-au gandit sa isi faca viata mai usoara lor si colegilor lor si astfel au gandit o aplicatie pentru telefon care sa contina toate datele de care are nevoie un student. Ba mai mult, tinerii pot veni cu propuneri si sugestii pentru a imbunatati aplicatia sau pot semnala o problema care ajunge in cel mai scurt timp la reprezentantii lor.
Ideea unei aplicatii pentru telefon care sa contina toate informatiile necesare pentru un student a fost gandita initial doar pentru cativa tineri, dar ulterior a fost introdusa in randul tuturor studentilor baimareni. Astfel, acestia pot gasi acum orice informatie utila despre facultate direct pe smartphone.
„Initial, ne-am gandit sa facem o aplicatie pentru noi, sa avem toate informatiile la indemana si apoi, ne-am dat seama ca putem sa o facem pentru toti studentii pentru ca toata lumea are aceeasi problema: esti la universitate, ai nevoie de niste informatii si trebuie sa intri ba pe site-ul universitatii, ba pe site-ul facultatii sa gasesti informatiile si atunci am zis hai sa strangem toate informatiile de care are nevoie un student in fiecare zi si sa le punem intr-o aplicatie”, a aratat presedintele Ligii Studentilor „Pintea Viteazul”, Daniel Orza.
Metoda inedita de a interactiona cu studentii baimareni a fost foarte bine primita de catre acestia. Ei au marturisit ca astfel le este mult mai usor sa afle tot ceea ce ii intereseaza, fara sa fie nevoiti sa caute informatiile in mai multe locuri.
„Din punctul meu de vedere, este o aplicatie foarte utila, deoarece ne ajuta sa nu ne mai deplasam asa mult, aflam mai multe noutati, evenimente, sunt postate notele de la examene, avem si orarul pus, este foarte ok aplicatia. De exemplu, daca nu avem suficient timp, este mai simplu, intram pe aplicatie, cautam ce ne trebuie si am rezolvat foarte usor”, a povestit una dintre studente, Diana.
Aplicatia „Student Baimarean” contine ultimele informatii de interes pentru studenti, link-uri catre paginile web ale facultatilor, orarele profesorilor si ale studentilor, dar si programarea examenelor sau notele obtinute.
„Aplicatia pentru mine este ceva folositor, avem tot ceea ce ne trebuie: avem orarul, avem programul, salile de curs, programul la examene, tot ceea ce vrem sa aflam gasim pe aceasta aplicatie si eu zic ca este ceva foarte folositor si foarte benefic pentru noi, studentii. Ai intrat pe telefon, ai accesat, nu trebuie sa mergi neaparat, ai internet, ai intrat pe telefon si ai rezolvat problema”, a spus un alt student, Cristian.
Mai mult decat atat, studentii pot sa semnaleze problemele pe care le intampina la facultate prin intermediul aplicatiei sau au posibilitatea sa vina cu sugestii pentru ca aceasta sa poata fi imbunatatita cu noi informatii.
Aplicatia „Student Baimarean” poate fi descarcata pe orice smartphone cu Android. Studentii trebuie sa intre in playstore de pe telefon sau de pe calculator, sa caute aplicatia „Student Baimarean” si sa o descarce, aceasta fiind gratuita.
Sursa: Gabriela Kuhajda