Vezi VIDEO
Peste 500 de maramureseni beneficiaza de pensii comunitare. Este vorba despre cetateni care fie au lucrat in strainatate, fie s-au mutat cu domiciliul in alte tari. Maramuresenii care au sansa sa primeasca astfel de pensii sustin ca veniturile varstnicilor peste granita nu se compara cu sumele ce le revin la batranete in urma activitatii prestate timp de zeci de ani in Romania.
La finele lui 2011, la Casa Judeteana de Pensii Maramures erau inregistrati 504 maramureseni care primeau pensii din alte tari. Cereri pentru acordarea de pensii comunitare exista din aproape toate tarile Uniunii Europene, cele mai multe solicitari provenind de la romani care au lucrat in Ungaria si Germania, dar si de la maramureseni ce au activat sau care locuiesc in Spania, Italia sau Portugalia.
„Am avut inregistrate un total de 504 cereri, acestea erau diferentiate in cereri pentru acordarea pensiei de batranete – 155, 46 cereri pentru pensie de urmas, 85 de cereri pentru pensii de invaliditate si 218 pentru certificarea perioadei de stagiu realizata in Romania”, a spus purtatorul de cuvant al Casei Judetene de Pensii Maramures, Daniela Vasile.
Oficialii Casei Judetene de Pensii spun ca o pensie comunitara poate porni de la 350 de lei si poate depasi 1.000 de lei. Cei care beneficiaza de venituri in afara statului roman se declara mult mai multumiti decat de banii pe care ii incaseaza din Romania, dupa o viata intreaga de munca.
„Am o pensie de acolo de 1.000 de euro/luna de la statul suedez cu care imi platesc chiria, care e 380 de euro, restul sunt pentru mancare, haine, pentru a-mi plati televizorul. Am pensie din Romania, am lucrat 25 de ani aici, de 700 de lei, o pensie de nimic, nu stiu cum fac politicienii astia de dau asa mici pensii”, a marturisit un pensionar maramuresean, Iosif Ursut.
Purtatorul de cuvant al Casei Judetene de Pensii Maramures, Daniela Vasile, a explicat ca pot primi pensie comunitara cei care au stagiul realizat in strainatate sau care au domicliul in alte tari. Maramuresenii ce vor sa depuna cerere pentru o astfel de pensie trebuie sa completeze formularul prin care solicita acest drept. Cererea poate fi depusa la casa de pensii din statul unde locuiesc.
Sursa: Camelia Tocaci