Vezi VIDEO
Sute de maramureseni beneficiaza de pensii comunitare, dupa ce au muncit peste hotare. In plus, peste doua mii de persoane asteapta sa li se rezolve cererile depuse la Casa Judeteana de Pensii Maramures pentru a beneficia de acest drept. Numarul beneficiarilor a crescut substantial in ultimii doi ani, dupa ce la finele lui 2009 existau doar in jur de 200 de solicitari in acest sens.
Din 2007, de cand Romania a intrat in Uniunea Europeana, maramuresenii care au lucrat in strainatate au posibilitatea de a primi pensii comunitare. Deja sunt 500 de persoane care beneficiaza de acest drept, iar alte peste 2000 care asteapta un raspuns la solicitarile inaintate la Casa Judeteana de Pensii. Cei mai multi beneficiari ai unei pensii comunitare au muncit in Germania si Ungaria. Totusi, cuantumul acestor pensii nu este unul foarte ridicat, rar existand situatii in care pensia sa ajunga la o mie de lei.
“In acest moment, la Casa Judeteana de Pensii sunt inregistrate 500 de pensii comunitare in plata. Trebuie sa va spun ca avem inregistrate aproximativ 2.150 cereri, o parte sunt cereri de pensii, iar altele sunt cereri pentru confirmarea stagiului realizat in Romania. Pensiile acestea au o valoare situata undeva sub 350 de lei pana la 800-900 de lei”, a declarat purtatorul de cuvant al Casei Judetene de Pensii Maramures, Daniela Vasile.
Reprezentantii Casei Judetene de Pensii au precizat insa ca la pensia nationala se adauga o indemnizatie primita din statul unde a lucrat maramuresenul cu pensie comunitara.
De cealalta parte, maramuresenii care s-au pensionat dupa ce au lucrat in sistemul public din Romania se declara destul de dezamagiti de veniturile pe care au ajuns sa le incaseze dupa o viata intreaga de munca.
“Nu-s multumita dupa anii pe care i-am lucrat am 713 lei, dupa 41 de ani de munca. Dupa traiul care-i acum ar trebui mai mare, minimum 1.000 de lei”, a spus Susana Tarus, una dintre pensionare.
Altii sunt de parere ca in jur de 2.000 de lei ar fi valoarea rezonabila a unei pensii pe care ar trebui sa o primeasca fostii angajati care au ajuns la varsta pensionarii. “Mi se pare mica, pentru ca eu cumpar foarte multe medicamente in ultimul timp si taxele vor fi de iarna si va fi foarte greu. Am lucrat o viata, am cotizat 40 de ani, ar trebui sase faca un calcul. Cam 2.000 de lei ar fi rezonabila pentru cine a muncit atat de mult eu zic ca am dreptul la o viata decenta”, a precizat o alta pensionara, Elisabeta Ember.
Maramuresenii care doresc sa beneficieze de o pensie comunitara trebuie sa depuna o solicitare in acest sens la institutia de pensii din localitatea de domiciliu. La dosarul de pensie trebuie adaugata cererea de confirmare a stagiului de cotizare in strainatate si cererea de pensie, dar si documentele privind vechimea in munca, livretul militar diploma de absolvire a facultatii si adeverinta din care sa reiasa sporurile aferente, daca este cazul.
Sursa: Camelia Tocaci