Mare noroc are ţara asta că nu e în război sub un astfel de preşedinte! Pe timp de război calitatea primordială a unui conducător trebuie să fie talentul de unificator şi mobilizator. Or, ca acum, românii nu au fost niciodată dezbinaţi şi descurajaţi.
S-o spunem fără diplomaţie: Klaus Iohannis este un accident. Camuflajul unei mari scorburi. Pe afară chiparos, înăuntru găunos.
Că nu are sentimente, că nu are empatie, mai treacă – meargă! Dar să nu aibă pic de creier, să se mişte doar din zvâcniri de cocoş descăpăţânat, Doamne fereşte ce perspective ni se deschid!
Înţepenit în gândire ca un cocârjat de reumă, nu-l duce capul nici un milimetru dincolo de ideile fixe cu care natura l-a înzestrat la alibi, pentru completarea inventarului minim.
Face prostii după prostii. Ceea ce înseamnă că a ajuns la un grad de infatuare şi autosuficienţă încât nu mai ţine cont de niciun fel de sfaturi care ar intra în contradicţie cu propriile sale evaluări.
A atacat PSD-ul cu atâta osârdie repetitivă şi lipsită de imaginaţie încât l-a scos victorios la alegeri.
A anunţat cu o gogomănie demnă de domnul Goe că, indiferent de votul românilor, el va face guvernul numai şi numai printr-o alianţă PNL – USR. Mulţumită aceste stupizenii monumentale, USR pleacă acum la negocieri cu un ascendent decisiv, că nu are concurenţi, care îi va deposeda, practic, pe liberali de nişte ministere / poziţii cheie.
L-a pus pe Orban să-şi dea demisia de la Palatul Victoria ca să-l instaleze în locul lui, ameninţător şi prevestitor pentru viitoarea nominalizare, pe generalul Ciucă. Pentru ca, două zile mai târziu, să se vadă nevoit a renunţa la planul Ciucă (discutabil dar şi cu o componentă de soliditate) în favoarea planului Câţu, care duce cu gândul, mai degrabă, la strategiile napoleonilor de prin spitalele de psihiatrie.
Tratează în continuare PSD-ul cu aroganţă şi dispreţ, ignorând mesajul primit recent de la români că, totuşi, PSD este partidul în care ei îşi pun cele mai multe speranţe. Nu PNL, nu USR, nu Klaus Iohannis, ci PSD.
A făcut ce-a făcut (sau n-a făcut ce n-a făcut) pentru ca PMP să rateze pragul de 5%. La capacitatea dovedită a statului paralel de a jongla după bunul plac cu +/_ 3-5 procente la alegeri atunci când are interes, este clar că în ecuaţie a intervenit cineva care nu l-a vrut pe Băsescu în Parlament.
Din două una: sau acel cineva a fost chiar Iohannis (şi atunci vorbim de încă o gafă a sa în raport cu ambiţiile personale, de o lipsă de clarviziune pe măsura chiparosului), sau a fost altcineva din zona de control a butoanelor (şi atunci vorbim de o trădare faţă de preşedinte, de anunţul unei decăderi galopante a acestuia).
Nu pot fi bănuit de simpatii cu Traian Băsescu. Chiar m-am bucurat la confirmarea veştii că PMP nu a trecut pragul de 5%. Am mai scăpat de nişte rinoceri. Cu toate acestea, am certitudinea că aici nu a fost vorba de o numărătoare cinstită ci de jocuri de interese. Trei zile s-a prelungit suspansul. Rămăseseră de numărat voturile din 2% dintre sectii, şi procesul se blocase. Exista o marjă de manevră aici, în acest 2%, şi mai exista una la voturile din diaspora. Resurse suficiente pentu o jonglerie convenabilă cu doar 1000 de voturi.
Până la urmă cineva a decis: „fără Băsescu”. Lovitură atât pentru fostul preşedinte cât şi pentru actualul. Căci Băsescu anunţase că PMP va sprijini formarea unui guvern „de dreapta”.I-ar fi prins rău lui Iohannis cele 5 procente ale lui Băsescu? Dimpotrivă! Pierzându-le, ele se vor redistribui având ca principal beneficiar PSD.
Şi atunci…
– Servicii de creare site web
