†Vasile, prin harul si mila Bunului Dumnezeu, episcop greco-catolic de Maramures si Satmar,
Onoratului cler impreuna slujitor, cuviosilor calugari, calugarite si persoane consacrate, iubitilor credinciosi greco-catolici si tuturor crestinilor iubitori de Dumnezeu, Har, pace si indurare de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul nostru Isus Hristos Cel inviat din morti!
„Ziua Invierii, popoare, sa ne luminam! Pastile Domnului, Pastile! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cantam cantare de biruinta”1. In marita sarbatoare a Invierii Domnului, Biserica canta de bucurie si in acelasi timp vesteste cu putere si incredere ca Isus a invins moartea, ca este Domn al veacurilor si Stapan al vietii, inceputul si sfarsitul a toate.
Toate se lumineaza in aceasta Sarbatoare a Sarbatorilor: decorul bisericii, fetele credinciosilor, sufletele oamenilor care au parcurs perioada Postului Mare cu gandul la Isus in suferinta si si-au unit suferintele lor cu ale Mantuitorului ca semn al increderii ca suferinta Lui a fost pentru noi si ca ea are putere purificatoare, innoitoare, mantuitoare. Ne intalnim si in acest an, in jurul altarelor bisericilor noastre pentru a lua lumina si har, pentru a aduce prinosul nostru de multumita si lauda lui Dumnezeu pentru tot ceea ce implineste in viata noastra. Alternand suferinta cu bucuria, asteptarea cu dorinta, jertfa cu implinirea, munca cu rasplata, marturisim de fapt in insasi profunzimea fiintei noastre ca suntem cautatori si doritori de Dumnezeu, ca viata omului nu este destinata absentei si mortii, ci este deschisa spre Inviere.
Astazi participam la victoria lui Isus asupra mortii si aceasta bucurie tainica a credintei ne calauzeste pe parcursul intregului an liturgic, motivandu-ne sperantele, asteptarile, cautarile si activitatea noastra. „Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra” (1Cor.15,14) ne spune Sfantul Apostol Pavel care si-a fundamentat intreaga viata lui pe acest mare adevar de credinta: Invierea lui Isus si Invierea noastra.
Sfanta Scriptura, ca un martor credibil al timpului si peste timp, ne vorbeste de acest adevar marturisit de alti oameni care ne-au precedat si care au invatat din ceea ce s-a intamplat, din ceea ce au trait si vazut, din ceea ce au experimentat si inteles, cum Dumnezeu l-a inviat pe Isus. Invierea lui, nu este o simpla reinsufletire a unui mort, asa cum a fost cea a lui Lazar, a fiicei lui Iair, sau a tanarului din Nain, nici o revenire din moartea clinica, posibila astazi cu ajutorul aparatelor medicale moderne, ci este o noutate absoluta care vorbeste despre puterea lui Dumnezeu si despre originea Treimica a lui Isus Fiul lui Dumnezeu, precum si despre destinul omului.
Cel ce a inviat din morti nu mai moare, fiindca moartea nu mai are putere asupra lui, ea fiind depasita, marginita in limite sale, chiar infranta. Astfel, raportarea noastra a crestinilor mileniului al treilea la acest eveniment, nu este asemenea unui eveniment oarecare al trecutului care isi pastreaza doar puterea de exemplu, ci este un eveniment contemporan cu noi. Chiar daca timpul istoric in care a trait Isus a fost unul concret, indepartat de al nostru, caracterizat si influentat de cultura predominanta a epocii, prin Inviere El este viu, traieste pentru totdeauna in vesnicia lui Dumnezeu, iar in istorie, in mintea si inimile celor care cred in El si il marturisesc ca Fiu al lui Dumnezeu.
Aceasta noutate, nemaiintalnita vreodata si de neconceput pentru mintea omeneasca, s-a descoperit apostolilor, care odata incredintati de acest adevar nu s-au mai despartit de El, ci L-au facut cunoscut chiar cu pretul vietii lor. Invierea este asemenea unei seminte mici care a fost semanata in cronologia istoriei, dar ea creste odata cu fiecare generatie de crestini. Cei doi ucenici care mergeau spre Emaus, nu L-au recunoscut pe Isus care calatorea impreuna cu ei si desi le explica Scriptura care vorbea de implinirea promisiunii lui Dumnezeu, nu au putut sa-L cunoasca decat la frangerea painii cand li s-au deschis ochii, adica puterea de intelegere, iar atunci cand L-au recunoscut, Isus s-a facut nevazut. Aceasta este provocarea credintei noastre: Isus este prezent, este viu, este contemporan cu noi, asteapta doar sa fie recunoscut.
Iubiti credinciosi,
Sarbatorim in acest an Invierea Domnului tocmai in Anul pastoral dedicat credintei, intalnindu-se astfel, in mod fericit, fundamentul credintei crestine cu nevoia unei cunoasteri cat mai aprofundate a ceea ce credem si marturisim. Diferitele programe si activitati care ne sunt propuse in acest an, au ca scop imediat revigorarea si aprofundarea credintei crestine. Orice innoire este posibila abia dupa ce sufletul omului identifica noutatea de care are nevoie pentru a se schimba, pentru a progresa, pentru a se sfinti. Ne este cunoscut tuturor pelerinajul pe care il facem la Sighet in onoarea martirilor si marturisitorilor credintei noastre, iar in acest an, fiind unul special, vom fi impreuna toti ierarhii catolici din Romania pentru celebrarea sfintei si dumnezeiestii Liturghii pe locul mormintelor necunoscute ale inaintasilor nostri.
Cimitirul saracilor, asa cum este cunoscut locul unde isi asteapta obsteasca Inviere trupurile episcopilor morti in faima de martiri, este un mare si natural antimis, un loc sfintit de jertfa si prin urmare un loc al harului. Speram sa ne regasim acolo impreuna cu dumneavoastra si cu alti multi credinciosi care vin din toata tara pentru a se reculege si a-si aduce darul lor de lauda si cerere catre Dumnezeu, pentru intarirea in credinta si impartasirea bogatelor haruri care acolo se revarsa.
Credinta in Inviere si in biruinta i-a facut pe inaintasii nostri sa ramana fideli Domnului si Bisericii sale, indurand cu rabdare toate incercarile care s-au abatut asupra lor, ducand crucea suferintelor si umilintelor inchisorii cu speranta a ceea ce va urma. Tot in acest an va avea loc la Bucuresti, ceremonia de beatificare a Monseniorului Vladimir Ghika, preot roman mort si el in inchisoare pentru credinta. Este un alt semn al lucrarii harului care reinnoieste Biserica catolica din Romania si o imbogateste cu un fericit martir care devine mijlocitor pentru noi: „De aceea, avand imprejurul nostru atata nor de marturii, sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne impresoara si sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte. Cu ochii atintiti asupra lui Isus, incepatorul si plinitorul credintei” (Evrei 12,1-2).
Iubiti credinciosi, in acest an, sarbatorim Pastile in luna florilor, cand natura toata este reinnoita, pregatita si imbracata pentru sarbatoare. Avem prezente cuvintele Mantuitorului care ne indeamna sa luam seama si sa invatam de la natura, fiind si ea opera Creatorului: „Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc (…) iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?” (Mt. 6,28.30). Oare, despre ce fel de imbracaminte si impodobire este vorba pentru noi?
In crezul niceo-constantinopolitan pe care il rostim la fiecare sfanta Liturghie si care este o sinteza dogmatica a credintei crestine, fiind memoria colectiva a Bisericii asupra istoriei mantuirii, spunem: „cred/astept Invierea mortilor si viata de veci”, marturisind astfel adevarul ultim despre noi insine si asteptarea plina de incredere a intalnirii cu Hristos cel inviat. Ne vom imbraca astfel in marire si trupurile noastre muritoare se vor transforma/spiritualiza, devenind incoruptibile: „Asa este si Invierea mortilor: se seamana trupul intru stricaciune, invie intru nestricaciune; se seamana intru necinste, invie intru marire, se seamana intru slabiciune, invie intru putere; se seamana trup firesc, invie trup spiritual. Daca este trup firesc, este si trup spiritual” (1 Cor. 15,42-44).
Dar cum vor fi posibile acestea de vreme ce cunoastem legea firii care isi are bine definite coordonatele si care ne arata ca trupul omului este supus devenirii si mortii. Sfantul Apostol Pavel, care a ajuns la credinta in Inviere dupa ce i s-a aratat Hristos Domnul pe drumul Damascului si dupa ce indelung a meditat Scripturile pe care le cunostea bine, schiteaza un raspuns pentru noi: „ Precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia. Dar fiecare in randul cetei sale: Hristos incepatura, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui”(1 Cor. 15,22-23). Asadar, Invierea noastra nu este doar un eveniment viitor, ci ea are o conotatie reala in prezent.
Radacina nemuririi a fost sadita in noi odata cu botezul pe care l-am primit, Invierea noastra a inceput si viata crestina este in ea insasi o viata noua, intrucat este spirituala, provine din Spiritul lui Hristos si ne conduce spre El prin conformarea vietii noastre cu a Lui: „Daca Spiritul Celui ce a inviat pe Isus din morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Hristos Isus din morti va face vii si trupurile voastre cele muritoare, prin Spiritul Sau care locuieste in voi” (Rom. 8,11). Asadar, crestinul este cel ce are Spiritul lui Hristos in el, cel care doreste si se straduieste sa-i apartina. Nu este suficienta si nici elocventa o simpla apartenenta formala la o confesiune crestina, fara roadele spirituale pe care le presupune viata crestina.
Chiar daca in viata noastra personala, comunitara si sociala, simtim inca prezenta si vedem si roadele intunericului care lucreaza prin madularele omului adamic, pamantesc, totusi chemarea noastra si statutul crestin cer infaptuirea roadelor luminii, pentru a-L face vazut pe Cel nevazut: „Iar roada Spiritului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia; impotriva unora ca acestea nu este lege” (Gal. 5,22-23).
Cu dorinta de a vedea tot mai mult crescand vitalitatea credintei in comunitatile si parohiile noastre, ma fac partas sentimentelor de recunostinta pentru toti aceia care sustin Biserica noastra prin jertfa si rugaciune, prin statornicie si zel apostolic, aducandu-si obolul dragostei lor pentru implinirea dorintei Mantuitorului „ca toti sa fie una, dupa cum Tu Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis”(Ioan 17,21).
Cu aceste ganduri, imi indrept cugetul spre fiecare dintre dumneavoastra, acolo unde sunteti impreuna cu cei dragi si in locul unde marturisiti credinta in Invierea lui Hristos si unitatea Bisericii sale. Avem un gand aparte in rugaciune pentru toti cei in varsta, bolnavi sau in alte dificultati, pentru cei care nu sunt astazi cu noi la aceasta sfanta si dumnezeiasca Liturghie, din diferite motive si mai ales pentru aceia care nu se lasa atinsi de lumina lui Hristos.
Tuturor va doresc sa aveti parte de mult har si lumina sufleteasca, de bucurie sfanta in Domnul prin comuniunea in credinta, precum si de o Sarbatoare pascala frumoasa si imbelsugata!
Hristos a inviat!
Al vostru doritor de tot binele,
† Vasile
Episcop de Maramures si Satmar
Data in Baia Mare, din resedinta noastra episcopala, la marea Sarbatoare a Invierii Domnului, in Anul Domnului 2013, in cel de-al doilea an in scaunul arhieresc al Eparhiei de Maramures.
Sursa: † Vasile, Episcop de Maramures si Satmar
– Servicii de creare site web
