Papa Francisc și-a dedicat audiența generală din 31 ianuarie subiectului mâniei, caracterizând-o ca fiind un viciu „generalizat” și „deosebit de întunecat”. În remarcile sale de deschidere, Sfântul Părinte a observat că mânia este un viciu inerent fizic, deoarece este „poate cel mai ușor de detectat din punct de vedere fizic”, căci „cel care este mistuit de mânie” are o dificultate deosebită în „a ascunde acest impuls”. „Îl poți recunoaște din mișcările trupului său, din agresivitatea sa, din respirația sa greoaie, din expresia sa sumbră și încruntată. În manifestarea sa cea mai acută, mânia este un viciu care nu acordă nici un răgaz”, a spus el în fața credincioșilor reuniți miercuri dimineață în Aula de audiențe Papa Paul al VI-lea.
În afară de manifestările sale fizice, Papa Francisc a remarcat că acest viciu provine din percepția unei „nedreptăți suferite”, care ajunge „să se dezlănțuie nu împotriva vinovatului, ci împotriva primei victime nefericite”, ceea ce îl transformă în ceva care „distruge relațiile umane”. „Exprimă incapacitatea de a accepta diversitatea celorlalți, mai ales atunci când opțiunile lor de viață diferă de ale noastre”, a continuat Sfântul Părinte. Un antidot la acest viciu poate fi găsit în Scrisoarea Sfântului Paul către Efeseni, unde Paul „recomandă creștinilor să înfrunte imediat problema și să încerce reconcilierea”. „Nu lăsați soarele să apună pe mânia voastră”, a spus Papa, citând din epistolă (Ef 4,26).
Pontiful a subliniat acest aspect, îndemnându-i pe credincioși să caute reconcilierea și să nu lase furia să ne consume sau să o lase să devină o rumegare. „Dacă în timpul zilei apare vreo neînțelegere și două persoane nu se mai înțeleg, percepându-se ca fiind departe una de cealaltă, noaptea nu poate fi dată pe mâna diavolului”, a spus Sfântul Părinte. „Viciul ne-ar ține treji noaptea, rumegând la motivele noastre și la greșelile inexplicabile care nu sunt niciodată ale noastre și întotdeauna ale celuilalt.” Detaliind modul în care viciul intră în înlănțuirea relațiilor umane, Papa a prezentat Rugăciunea domnească drept un testament nu doar al puterii supreme a iertării, ci și unul în care Isus „ne face să ne rugăm pentru relațiile noastre umane, care sunt un câmp minat: un plan care nu este niciodată în echilibru perfect”.
Papa a spus: „Oamenii nu rămân împreună dacă nu practică și arta iertării, în măsura în care acest lucru este omenește posibil”. „Mânia este contracarată de bunăvoință, de deschiderea inimii, de blândețe și de răbdare”, a susținut el. Cu toate acestea, Sfântul Părinte a remarcat, de asemenea, că mânia reflectă o umanitate de bază, menționând că „patimile sunt într-o oarecare măsură inconștiente, ele se întâmplă, sunt experiențe de viață”. Deși a recunoscut că „nu suntem responsabili pentru apariția mâniei”, a spus că suntem, totuși, responsabili „de dezvoltarea ei”. A recunoscut, de asemenea, existența indignării drepte sau „sfinte”. „Dacă o persoană nu s-ar mânia niciodată, dacă nu s-ar indigna în fața unei nedreptăți, dacă nu ar simți ceva tremurând în stomac în fața asupririi celor slabi, ar însemna că nu este om, cu atât mai puțin creștin”, a observat el. Isus, de fapt, a pus în evidență această indignare justificată atunci când i-a alungat pe negustori din Templu, deși „nu a răspuns niciodată la rău cu rău”. „El a săvârșit o acțiune puternică și profetică, dictată nu de mânie, ci de zelul pentru casa Domnului”.
Sursa: Catholic News Agency
– Servicii de creare site web
