Firma Optibelt Power Transmission a inaugurat azi, 3 septembrie, de la ora 11.00, fabrica de la Tautii Magheraus, la un an si cinci luni de la inceperea lucrarilor de constructie. Taierea panglicii s-a facut in prezenta conducerii companiei nemtesti, dar si a autoritatilor locale din orasul in care s-a facut investitia. Constructia la fabrica de curele de transmisie din Tautii Magheraus a inceput in 15 aprilie 2008 pe un teren achizitionat in zona aeroportului, iar lucrurile s-au miscat destul de repede in ciuda crizei financiare.

Autoritatile judetene au lipsit de la inugurare, prefectul Sandu Pocol fiind reprezentat de purtatorul de cuvant, iar numarul directorilor de deconcentrate fiind destul de redus. Nici gazdele nu au fost suficient de amabile insa, astfel incat evenimentul s-a terminat relativ repede, chiar inainte de sosirea bucatelor.
Potrivit declaratiilor oficialilor companiei, firma are 62 de angajati, iar anul viitor vor lucra in jur de 180 de oameni, majoritatea localnici.Pana acum, investitia s-a ridicat la aproximativ 5 milioane de euro, dar se estimeaza ca va depasi 10 milioane pana in 2010.
Dr. Arnd Mathias, managerul general al Optibelt, a anuntat ca investitia de la Tauti se va ridica, pana in 2010, la 12 milioane de euro. Firma Optibelt din Germania are o traditie de peste 125 de ani si este recunoscuta a fi un specialist in domeniul elementelor de transmisie. A fost infiintata in 1772, la inceput s-a ocupat de diferite produse de cauciuc, iar din 1948 a inceput sa se fabrice curele de transmisie.
Sursa: Meda Muntean