Ovi Jacobsen, partenerul Paulei Seling la Eurovision, a luat o decizie capitala: a hotarat sa revina in Romania, dupa 15 ani de rezidenta in Norvegia, una dintre tarile cu cel mai ridicat standard de viata, informeaza un comunicat al Fundatiei Culturale Phoenix transmis Agerpres. Ovi a fost determinat de lantul de succese inceput cu performanta obtinerii locului trei (impreuna cu Paula Seling) la Eurovision chiar in tara lui de adoptie, Norvegia.
Decizia este una cu atat mai importanta cu cat ea a fost luata de comun acord cu sotia, Kitty, care este norvegianca get-beget. Sotii Jacobsen au hotarat sa se stabileasca in Romania impreuna cu cei doi copii – Martin (6 ani) si Philip (4 ani).
Ei au actionat rapid si cu determinare, se mai arata in acelasi comunicat. Si-au vandut casa din Stavanger si au luat, deocamdata, in chirie, o alta casa superba in Paradisul Verde de la Corbeanca. Kitty a renuntat la job-ul (foarte bine platit) pe care il avea la o banca in Norvegia, preferand, deocamdata, sa se ocupe direct de educatia celor doi copii.
Ovi munceste din greu ca sa isi consolideze pozitia obtinuta prin performanta de la Eurovision. Continua sa se imparta intre concertele din Romania si cele din Scandinavia, compune (singur sau in colaborare), produce piese (in asociere cu alti confrati, romani sau straini). Nu e exclus ca tot Eurovision sa reprezinte un nou prilej de success pentru Ovi.
Astfel, unul dintre cele mai importante site-uri dedicate competitiei europene – esctoday.com publica stirea conform careia populara cantareata Reidun Saether, binecunoscuta pentru rolul sau din ‘Killer Queen’, va incerca sa devina reprezentanta Norvegiei la Baku, cu un cantec scris de compozitorii de success Ovi Jacobsen si Thomas G:son.
Ovi Jacobsen este autorul cantecului care a reprezentat Romania cu success la ESC 2010, plasandu-se pe locul 3, in timp ce Thomas G:son a scris cantecul Danemarcei („In a moment like this”), care in acelasi concurs s-a plasat pe locul 4.
Intr-o noua colaborare de succes, Ovi, impreuna cu Simen Eriksrud (cel care, intre altele, a produs „Playing With Fire”) au terminat de curand un nou single, care va fi lansat in Europa. Piesa se numeste „She’s after my piano” si este interpretata de Ovi featuring Ceelay, o artista daneza.
Pe langa aparitiile de televiziune din Romania, Ovi este invitat vineri, 18 noiembrie, la celebra „Beat for Beat” de la televiziunea nationala norvegiana NRK, o emisiune cu traditie si de mare succes in toata peninsula scandinava, care are la origine un format provenit din Marea Britanie.
Pentru luna decembrie are programate o multime de concerte prin tara, in formula care l-a consacrat, alaturi de Paula Seling.
Sursa: Agerpres