Unii afirma ca au fost vanduti pentru prima data pe un pod din Paris, altii, in Meuse – francezii si belgienii isi disputa crearea cartofilor prajiti, acest fel de mancare emblematic ale carui origini se pot regasi in cultura populara din ambele tari. Cartofii prajiti isi au originea in gastronomia „strazii’, iar din acest motiv este dificil de stabilit „locul nasterii”, spune istoricul francez Madeleine Ferrière.
Misterul bastonaselor de cartofi, prajite in ulei incins, ii intriga pe specialistii in gastronomie, mai ales in Belgia, unde acest preparat face parte din patrimoniul national.
„Belgienii adora cartofii prajiti, insa nu au existat cercetari stiintifice serioase despre acest subiect pana recent„, a spus Pierre Leclerc, profesor la Universitatea din Liège, in timpul unei dezbateri despre „originea cartofilor prajiti”, care a avut loc la Bruxelles, in inchiderea Anului gastronomiei – Brusselicious.
Aceasta lipsa de informatii a permis dezvoltarea unor ipoteze numeroase si chiar a unor legende.
In Franta se vorbeste despre „cartofii prajiti marca Pont Neuf”, care ar fi fost inventati de vanzatorii ambulanti de pe vechiul pod din Paris, dupa Revolutia din 1789. „Propuneau alimente prajite, castane calde si bucati de cartofi aurite”, spune Madeleine Ferrière.
Ipoteza a fost mult timp populara, mai ales in randul scriitorilor. „Gustul pentru cartofi prajiti este unul parizian”, scrie Louis Ferdinand Céline in ” Calatorie la capatul noptii / Voyage au bout de la nuit”.
Insa, potrivit unora dintre belgieni, cartofii prajiti ar fi aparut la Namur, in sudul Belgiei. Locuitorii din zona aveau obiceiul sa pescuiasca, insa, in timpul iernii, apa ingheta. In secolul al XVII-lea belgienii au inceput sa consume, in timpul iernii, cartofii prajiti in forma de peste – spune Pierre Leclerc, care a prezentat aceasta legenda, calificand-o in acelasi timp ca putin probabila.
„Pana la urma, nu ne pasa de unde vin cartofii prajiti. Importanta este modalitatea de preparare adoptata”, spune Roel Jacobs, specialist in cultura orasului Bruxelles.
„Francezii si belgienii au ales metode de preparare diferite. Pentru primii, acestia acompaniaza o friptura, in mod normal de vita, in timp ce belgienii ii mananca de obicei ca fel de sine statator, acompaniati de un sos”, spune acesta.
„Noi, belgienii, am facut din cartoful prajit un produs nobil, nu o simpla leguma”, spune maestrul bucatar Albert Verdeyen, care a si scris o carte despre acest preparat. „In plus, stapanim ca nimeni altii arta dublei prajiri, pentru ca acestia sa fie aurii si crocanti”, a mai spus acesta.
Daca francezii ii mananca cu ajutorul furculitei, din farfurie, la restaurant sau acasa, belgienii ii mananca cu degetele, la orice ora, oriunde.
Astfel s-a dezvoltat o retea de „fritkot” – gherete unde se vand cartofi prajiti, situate de-a lungul bulevardelor sau la gara, unde printre cumparatori se numara atat batranica ce-si plimba cainele, studentul, dar si ministrul care locuieste la coltul strazii.
„Exista circa 5.000 de gherete si peste 90% dintre belgieni merg sa-si cumpere cartofi prajiti macar o data pe an”, spune Bernard Lefèvre, presedintele Uniunii producatorilor de cartofi prajiti.
In interiorul gheretelor, lucrurile incep insa sa se modifice: bucatarii de origine straina sunt din ce in ce mai numerosi, asa cum o dovedeste si intrarea in dictionarul limbii olandeze din Belgia a cuvantului „frietchinees” („preparator de cartofi prajiti chinez”).
Sursa: Mediafax
– Servicii de creare site web
