Ceasornicaria este, din pacate, una dintre mestesugurile pe cale de disparitie. Daca alta data nu faceau fata la volumul de munca, acum, „doctorii de ceasuri” abia daca reusesc sa supravietuiasca. Vasile Sereni, unul dintre putinii ceasornicari tineri din Baia Mare, incearca sa se lupte cu timpul si sa duca mai departe acest mestesug. Are 33 de ani si, de peste 15 ani, duce mai departe meseria pe care a practicat-o si tatal sau. El lucreaza intr-o mica taraba albastra plina cu ceasuri, care, de treizeci de ani functioneaza langa blocul Semiluna.
Aceasta meserie nu este una banala, cum ar putea crede unii. Ceasornicarii sunt cei care nu lasa timpul… sa se opreasca, iar fiecare ticait de ceas are pentru ei o semnificatie aparte. Trist este ca si orologierilor baimareni le-a sunat… ceasul, putini fiind tineri interesati de aceasta meserie.
Pesionarii, clientii cei mai fideli
„Eu lucrez de mai bine de 15 de ani. Meseria am furat-o de la tata. De copil imi placea sa vin si sa surubaresc aici. Tata ma certa si ma trimitea sa-mi fac temele, dar eu veneam pentru ca-mi placea. Vedea ca imi era drag sa lucrez aici si de aceea m-a si invatat meseria asta”, a marturisit Vasile Sereni.
In Baia Mare, lucreaza din ce in ce mai putini ceasornicari. Sereni spune ca el cunoaste doar sase sau sapte persoane care se mai ocupa de acest mestesug, iar principalii clienti au ramas… pensionarii. Explicabil, atata vreme cat tinerii prefera ceasurile electronice, care n-au nevoie de „doctori”.
„Eu mai cunosc cativa ceasornicari, dar toti sunt batrani. Domnul Chiuzbaian, de aici de mai sus are peste 50 de ani, domnul Salajan de la Unic are 70. Mai este un atelier la Gara, unde lucreaza un baiat mai tanar, dar alti ceasornicari tineri in Baia Mare nu mai cunosc. Apoi 70 % dintre clientii nostri sunt pensionari. Pot sa spun ca am avut oarecare noroc cu criza asta. Oamenii-s nevoiti sa stranga bani si aleg sa repare lucrurile vechi. Ca sa supravietuim, am ajuns sa reparam nu numai ceasuri, ci si alte lucruri de uz personal…”, a spus Sereni.
O familie de ceasornicari raspandita in toata tara
Povestea familiei lui Vasile Sereni este interesanta. Aproape toti din familie se ocupa cu ceasornicaria. „Familia noastra de ceasornicari e raspandita in toata tara. La Sinaia e matusa Gina cu fiu-so, la Cluj, tot niste rude – familia Iancu cu fiii – la fel la Satu Mare e matusa-mea si verisorii mei, toti trei ceasornicari. A mai lucrat si unchiul meu Adi, dar e batran si nu prea mai repara ceasuri. Am avut si la Timisoara rude care au lucrat, dar multi s-au lasat, ca nu mai renteaza. Si la noi merge treaba mai greu. Dar fiind aici de 30 de ani, lumea ne cunoaste si ne mai cauta”, a povestit Vasile Sereni.
O camera de zi fara un ceas pe perete sau un om stilat fara un ceas pe mana sunt de neinchipuit pentru un ceasornicar. „Un ceas de perete frumos, care are un ticait special ii da un alt farmec incaperii. Tot asa, un om care nu are un ceas pe mana parca nu-i la fel de elegant. Un ceas frumos, de marca, ii da eleganta unui om”, a completat Vasile Sereni.
„Din meseria asta nu poti face avere…”
Nu oricine ar putea fi ceasornicar. In primul rand, trebuie sa ai infinit de multa rabdare si o mana sigura. Pe langa toate astea, mai e nevoie de pasiune, pentru ca, din punct de vedere financiar, nu prea ai satisfactii. „Din meseria asta nu poti face avere, e clar. Da eu vin cu placere la munca, pentru ca meseria asta nu-i plictisitoare. In fiecare zi te intalnesti cu alt fel de oameni, cu altfel de ceasuri si in felul asta nu intri in rutina.”
Vasile Sereni recunoaste ca meseria careia i-a fost atat de devotat toti acesti ani nu poate avea un viitor. „ Altii dupa noi n-or mai veni. Meseria asta o sa dispara odata cu noi”, a spus, cu tristete, printre ultimii ceasornicari din Baia Mare.
Acest lucru nu este in totalitate impartasit de Simion Galan, un alt mester care are un mic atelier in incinta Garii din Baia Mare. Asta se datoreaza, probabil, faptului ca cei doi fii ai sai incearca sa-i duca meseria mai departe, ajutandu-l de multe ori la munca. Insa, cand e vorba despre clienti, acelasi lucru il sustine si el ca afacerea nu mai e ce-a fost. El lucreaza de 32 de ani in meseria aceasta si spune ca era mult mai bine inainte de revolutie.
Ioan Lutas isi are atelierul in „buricul targului”, la intersectia bulevardului Bucuresti cu strada Culturii. Se plange ca afacerea lui merge la fel de prost si regreta perioada comunista. „Pe vremea lui Ceausescu erau alte probleme, dar in privinta meseriei lucrurile mergeau mult mai bine. Acum, de cand au aparut ceasurile astea la kilogram, de 10 -15 lei, nu prea mai avem de lucru.” De tineri care sa vrea sa invete meserie… nici nu poate fi vorba. „Eu, de la revolutie incoace nu am auzit de tineri care ar vrea sa invete meseria asta.”
Ceasornicarii transformate intr-un soi de bazaruri
Atelierele
Atelierele de ceasornicarie din Baia Mare… se pot numara pe degete: la Gara, in zona Materna, la Unic, langa magazinul Radio-Tv, in Centrul vechi si in zona Pietei. In total, vreo zece, doar atat. In plus, pentru un castig minim – cat sa supravietuiasca – ceasornicarii au inceput sa repare si sa incarce brichete, sa faca dubluri de chei, sa vanda tot feluri de nimicuri.Fel de fel de tertipuri care sa-i ajute sa treaca peste criza.
Insa, de o salvare a ceasornicarilor nu poate fi inca vorba, doar daca… istoria se repeta, iar moda ceasurilor mecanice ar reveni in forta.
Sursa: Andrei Gherghel
– Servicii de creare site web
