Mândru că-s lăpușean! Cum arată locurile în care s-a filmat „Pintea” la 50 de ani de la producerea filmului?

Nevoile și durerea, lipsa banilor și asuprirea îi făceau în trecut pe oameni să ia calea codrilor și iubirea armelor, construindu-și o viață haiducească.

Țara Lăpușului are un trecut zbuciumat și plin de legende, dar și de la realități demonstrate de-a lungul timpului. Cum a reușit un „bandit”, după cum îl socoteau autoritățile vremii, să intre în conștiința oamenilor din Maramureș ca un om binecuvântat, iubit și respectat? Ne spun chiar oamenii din timpul lui Pintea, prin cântecele pline de jale și mulțumire pe care le-au lăsat urmașilor, să aibă și aceștia o speranță.

„Hai, Hai!… cît îi Maramurașu / Nu-i ca Pintea Viteazu / Nu-i ca Pintea Haiducu!…/Pe bogați îi prinde-n clește/Pe săraci bine-i pazeste…”, cantau plini de recunoștință maramureșenii de la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea.

Omul cantat în Maramureș, Cluj, Satu Mare și Bistrița era nimeni altul decât Pintea Grigore, cunoscut drept Pintea Haiducul ori Viteazul. El s-a născut în comuna Magoaja, județul Cluj, în anul 1670.

„De unde-i Pintea de felii/Din Magoaja de la Ardeli”.

Potrivit știrilor istorice, primele apariții ale lui Pintea sunt semnalate în Baia Sprie în anul 1694. În lucrarea sa, Oszoczki vorbește de o scrisoare datata la Turda la 16 septembrie 1695, pe care Nicolae Bethlen i-ar fi adresat-o judelui orașului Baia Mare, prin care îl informa de acțiunea de jefuire intreprinsă de Pintea și încă 35 de oameni asupra unor negustori greci în Munții Maramureșului. Potrivit documentelor din secolul al XVII-lea, haiducii lui Pintea erau puternic sprijiniți de locuitorii satelor maramureșene, în special de cei din Mara și Hoteni, din fosta plasă Șugatag. Una dintre cele mai de seama acțiuni ale lui Pintea și ale oamenilor sai este descrisa de judele orașului Baia Sprie la 21 iulie 1698. În descrierea înaintata judelui din Baia Mare, omul afirma că haiducii lui Pintea au atacat castelul din Rona, din județul Maramureș. Aici, ei au omorât 250 de oameni si au luat cu ei 150 de cai și foarte multe lucruri de valoare.

În anul 1697, haiducii lui Pintea s-au retras către Lăpuș în speranța acestui sprijin. La 14 august 1697, conducerea comitatului Maramureș face cunoscut comitelui din Solnoc-Dobâca acțiunea de urmărire a haiducilor, menționând că haiducii au fost sprijiniți și de către locuitorii satelor Kracsfalva (Mara) și Hotinka (Hoteni) din plasa Șugatag”, se arată în cartea lui Csoma G.M. “Baia Mare 670”, Baia Mare, 1999.

În anul 1701, Pintea Haiducul se alătură răscoalei conduse de principele ardelean, Francisc Raksoczi al II-lea. Motivația haiducului o reprezenta dorința de a elibera populația română de sub nedreptul jug habsburgic.

Moartea neagra l-a smuls de pe pământul mult iubit în anul 1703. Pe lângă cântecele și baladele elogioase la adresa haiducului, istoria ne oferă și informații concrete din arhivele celor patru județe în care Pintea a împărțit dreptate celor mulți și săraci. În lucrarea „Documente inedite referitoare la Pintea Viteazul în arhivele maramureșene”, Coloman Oszoczki prezintă informații culese din mai multe surse, menite sa contureze imaginea lui Pintea.

Potrivit lui Oszoczki, apariția haiducilor a fost precedata de ocuparea județului Maramureș de armata austriaca în anul 1685. Noua orânduire era una de asuprire a românilor din zonă, mulți dintre aceștia ajungând iobagi. Pe lângă dările enorme, în bani sau produse, țăranii erau obligați și la efectuarea de munci în folosul nobililor, așa-zisele „robote”. Nesupunerea la lucru, fuga și haiducia constituiau modalități de a spune NU, de a respinge regimul plin de nedreptăți adus de autoritățile austro-ungare pe pământul romanesc.

Vitejiile lui Pintea n-au dispărut însă o dată cu el, multe locuri din Maramureş purtându-i încă numele, precum „Izvorul Pintii” (se crede că are puteri tămăduitoare, gratie apei termale), Schitul „Şatra Pintii”, „Vârfu Pintii”, „Peştera Pintii” din Poiana Botizii, toate aflate în Ţara Lăpuşului.

A.B.