În seara de 1 noiembrie, cimitirele se umplu de lumină. Peste cruci, peste iarbă, peste tăcerea grea a pământului, se aprind mii de lumânări. Ard încet, ca niște respirații calde ale celor vii care vin să-i strige pe cei plecați, fără glas, dar cu inimile pline. E seara în care moartea pare să se împace, pentru o clipă, cu viața.
Luminația nu e doar o zi a morților. E ziua recunoștinței pentru dragostea care a fost, pentru mâinile care ne-au crescut, pentru ochii care ne-au privit cu bunătate.
Fiecare flacără spune o poveste, a unui bunic cu haina mirosind a fân, a unei mame care n-a obosit niciodată, a unui prieten care a plecat prea devreme. Fiecare nume, scris pe piatra rece, e o dovadă că cineva a iubit și a fost iubit.
În noaptea aceasta, lumina nu e doar a lumânărilor, e lumina amintirilor. E felul în care continuăm să îi purtăm în noi, în gesturile noastre, în felul cum rostim o rugăciune, cum ne oprim o clipă în fața unei fotografii.
Moartea, oricât de neîndurătoare ar fi, nu poate ucide legătura dintre suflete. Ea doar mută iubirea într-un alt loc mai tăcut, mai adânc, dar la fel de viu.
Pe aleile ude de rouă, pașii se amestecă cu șoapte. Copiii aprind lumânări fără să înțeleagă deplin, dar învață taina continuității că viața nu se sfârșește, ci se transformă. Că noi, cei de azi, suntem puntea dintre cei de ieri și cei de mâine.
Luminația e o mărturisire că nimeni nu pleacă de tot, că fiecare lumânare e o rugă pentru trecut și o promisiune pentru viitor. E o seară în care timpul se înclină în fața iubirii.
Și, privind cimitirul plin de lumină, înțelegi că moartea nu e întunericul absolut ci doar un alt fel de zori. În seara aceasta, pământul respiră lumină. Cimitirele devin grădini de flăcări mici, iar tăcerea se umple de nume șoptite.
Aprindem lumânări pentru cei plecați, dar, de fapt, aprindem în noi amintirea lor. Fiecare lumânare e o inimă care încă bate undeva, dincolo de văz, dincolo de timp.
Luminația nu e despre moarte, ci despre iubirea care nu moare. Despre mâinile care ne-au crescut, despre priviri care încă ne veghează în somn. Trecutul se apleacă peste prezent, iar viitorul se naște dintr-o lacrimă de recunoștință.
Și-n noaptea aceasta, printre lumânări, înțelegem că nu există sfârșit, doar o altă formă de început…
– Servicii de creare site web
