Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureşan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, împlineşte azi 88 de ani. S-a născut în anul 1931, în Eparhia de Maramureş, în comuna Ferneziu, astăzi cartier al municipiului Baia Mare.
„Pe Stăpânul și Arhiereul nostru, Doamne Îl păzește! Întru mulți ani, Stăpâne!”
„Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma este membru de onoare al Academiei Române. A făcut studii teologice în ilegalitate. Încorporat în armată, a zburat cu avioane supersonice. Funcționar la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş, consacrat episcop, de către Alexandru Todea, căruia i-a urmat în scaunul de mitropolit al Blajului. Pentru meritele sale, a fost înălțat la rangul de Arhiepiscop Major al Arhiepiscopiei Majore din Blaj. Este cel de-al treilea Cardinal român al Romei.
În anul 1955, la sugestia Episcopului Iuliu Hossu, eliberându-se din închisoare, Episcopul Márton Áron de Alba Iulia acceptă să primească, în mod excepţional, cinci tineri greco-catolici, câte unul pentru fiecare dieceză a Bisericii Române Unite, la Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Alba Iulia. Printre aceştia era şi Lucian Mureşan. Ceilalţi au fost: Pantelimon Aştelean, Vasile Abrudan, Virgil Florian şi Ioan Sălăjan. Încă în primul an de studii, V. Abrudan şi I. Sălăjan se retrag, din proprie iniţiativă, iar în anul doi de studii se retrage şi V. Florian; astfel, continuă studiile doar doi: P. Aştelean şi L. Mureşan. În anul IV de studii, cei doi sunt convocaţi la rectoratul institutului şi li se comunică, de către Rector, că sunt exmatriculaţi de către Departamentul Cultelor şi că în timp de 24 de ore sunt obligaţi să părăsească nu numai Institutul, ci şi oraşul. Din punct de vedere ecleziastic şi canonic nu exista nici o motivaţie a exmatriculării.
Pentru Lucian Mureşan exmatricularea a coincis cu începutul persecuţiei şi urmărirea de către Securitate. Timp de un an bate la porţile intreprinderilor miniere şi ale şantierelor de construcţii, fiind respins pe motiv că a fost teolog catolic. După un an de tatonări reuşeşte să se încadreze ca muncitor necalificat în cariera de piatră Limpedea din Ferneziu, unde lucrează aproape 10 ani. Începând să fie persecutat şi aici, se transferă la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş, unde lucrează până la pensionare, în iunie 1990.
Cu toată prigoana, a sfidat intimidările şi ameninţările şi nu a renunţat la visul de a deveni preot, continuând studiile în clandestinitate, cu profesorii rămaşi în libertate de la fostele Academii Teologice. Tot în clandestinitate îşi susţine examenul de licenţă. După eliberarea episcopilor din închisori prin decretul de graţiere din 1964, visul la preoţie i se va împlini în 19 decembrie 1964, când va fi hirotonit de către Episcopul auxiliar al Maramureşului, Dr. Ioan Dragomir. Devine astfel preot clandestin, continuând, în acelaşi timp, să lucreze mai întâi în cariera de piatră şi apoi la Direcţia de Drumuri şi Poduri. După hirotonirea sa ca preot, începe pastoraţia clandestină, ocupându-se cu predilecţie de tineret şi cu deosebire de cei ce doreau să devină preoţi….”
„Academia Română și Blajul”,
ed. Buna Vestire, Blaj, 2016
