Ordinul Sfântului Augustin (în latină Ordo Sancti Augustini, acronim OSA iar până în 1963 Ordinul Eremiților Sfântului Augustin, Ordo Eremitarum Sancti Augustini, OESA) este un ordin călugăresc catolic.
Patronul ordinului este Sfântul Augustin.
Călugări trăitori după Regula Sfântului Augustin au existat în Europa începând cu secolul al VI-lea, după ce s-au refugiat din nordul Africii, în urma invaziei vandalilor. Ordinul a fost recunoscut în mod oficial în secolul al XIII-lea, ca al patrulea mare ordin mendicant (cerșetor), după franciscani, dominicani și carmeliți.
Augustin de Hipona, cunoscut ca Sfântul Augustin, (născut Aurelius Augustinus, n. 13 noiembrie 354 d.Hr., Thagaste, Imperiul Roman – d. 28 august 430 d.Hr., Hippo Regius(d), Numidia(d), Roma Antică) a fost un filosof și teolog creștin, episcop în nordul Africii, unul din Părinții Bisericii din Antichitatea târzie, în pragul spre Evul Mediu timpuriu.
În scrierile sale a utilizat argumente logice încercând să demonstreze veridicitatea religiei creștine. A scris Confesiunile, care au sfârșit Antichitatea, și Despre cetatea lui Dumnezeu, care a deschis Evul Mediu. În „De Trinitate” (Despre Treime), Augustin apără ideea unui Dumnezeu trinitar, care este unul singur (ca esență, sau substanță), dar care este în același timp trei persoane divine (Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt)
Sfântul Augustin este unul din cei patru Sfinți Părinți latini ai Bisericii, alături de Ambroziu, Ieronim și Grigore cel Mare. Este unul dintre cei mai importanți teologi și filosofi creștini, ale cărui opere au trasat gândirea europeană. Opera sa constituie o punte de legătură între filosofia antică și cea medievală.
Prin intermediul lui Augustin platonismul a influențat gândirea medievală. Teologia sa a influențat gândirea lui Martin Luther, care inițial aparținuse ordinului augustinian. Concepția lui a fost preluată și utilizată dogmatic pentru respingerea concepției aristotelice a lui Toma de Aquino. În vremea Reformei, a fost preluată în special concepția despre predestinare și istorie ca tămăduitoare. A fost primul filosof care a luat în considerare istoria ca fiind necesară pentru educarea oamenilor și pentru lichidarea răului (istoria este „tămăduitoare” în sensul de drum către bine). Din punct de vedere politic, Augustin vede organizarea de stat ca fiind folositoare și luptă pentru despărțirea între Stat și Biserică. El rămâne o autoritate mai mult de o mie de ani după moartea sa, influențând, de exemplu, gândirea lui Descartes.
În tinerețe a studiat retorica. Impresionat de „Hortensius al lui Cicero, Augustin s-a profilat pe filosofie. A urmat primul maniheismul, apoi scepticismul și în final neoplatonismul. După convertirea sa la creștinism (387) prin Ambrosius de Milano a devenit în 396 episcop de Hippo Regius, în nordul Africii.
Aureliu Augustin s-a născut la Tagaste (astăzi Souk Ahras), din vechea Numidia, în nordul Africii, în anul 354. Tatăl său, Patricius, era păgân, iar mama sa, Sfânta Monica, era o practică exemplară a creștinismului. Educația elementară a lui Augustin, primită în orașul natal, a fost o creștină. A învățat mai apoi la Madaura și Cartagina. Aici a intrat pe drumul păcatului, după cum spune în Confesiuni, adică a dus o viață dezinhibată, în umra căreia a avut și un fiu din flori. Înainte de a se dedica creștinismului, a fost adeptul mai multor culte și orientări filozofice, în special maniheismul și a tratat problema diviziunii clare între bine și rău, fiind preocupat de problema originii răului.
Augustin a fost de etnie berber (cetățean roman), o populație hamito-semitică din nordul Africii, care este prezentă și astăzi. Hipona, orașul unde a fost instalat ca episcop, pe atunci parte din Imperiul Roman, se află pe teritoriul Algeriei de azi, numit Annaba.
În anii 373 – 383 a fost profesor de Retorică, întâi la Tagaste și apoi la Cartagina. În această perioadă, s-a ocupat de dialogul Hortensius de Cicero, care îndeamnă la iubirea înțelepciunii eterne, lucru care îi va schimba viața, luând o turnură decisivă: Sf. Augustin va deveni manihean. Dar după scurtă vreme, episcopul manihean Faustus nu poate răspunde la întrebări, iar Augustin se retrage din sectă. Pleacă la Roma pentru a întemeia o școală de Retorică, dar, neavând succesul la care se aștepta, în 384 călătorește la Milano unde îl cunoaște pe episcopul creștin Ambrozie.
Se dedică apoi studiului în Noua Academie Platonică, influențată atunci de scepticism. Învățăturile conform celei trebuia să se mulțumească cu poziție sceptică a adevărului probabil nu îl vor mulțumi. Îl întâlnește pe Sfântul Ambrozie, asistă la predicile acesteia și viața sa trece printr-un nou moment de cotitură. Regăsind acea fervoare pentru căutarea ului absolut, studiază învățătura platoniciană, încercând, în același timp, să lupte cu tentațiile sale carnale.
Tocmai când se gândea să se căsătorească cu mama copilului său din flori, spre a da legitimitatea acelei relații din tinerețe, se implică într-o nouă poveste amoroasă. Este un moment de maximă tensiune în conștiința sa. Acesta este momentul celebrei sale se convertiri, relaționată în cartea a opta din Confesiuni.
Retras în grădină pe domeniul Cassiciacum, spre o „dramatică examinare a adâncurilor ființei sale”, Augustin are un moment de revelație sub un smochin: aude o voce a unui copil din casa vecină, spunând: „Tolle, lege; tolle, lege” („ia și citește; ia și citește!”). Nu-și amintea însă nici un cântec de copii care să conțină aceste vorbe și, imediat, și-a dat seama că îi vorbise o voce divină. Luând „Cartea apostolului”, citi primele cuvinte care îi căzură sub ochi: „Nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă; ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos și grija față de trup să nu o faceți spre pofte”. Acesta este momentul convertirii sale, hotărâtoare în acest sens fiind influența episcopului Ambrozie, care l-a și botezat, în noaptea de Paști a anului 387.
În 389 revine la Tagaste, unde întemeiază o comunitate monahală. Se dedică studiului Scripturilor, combaterii Maniheismului și a altor erezii. În 391 devine preot la Hippo Regius, iar în 395 episcop. Moare în 430, după treizeci și cinci de ani dedicați activității episcopale.
În acel moment Imperiul Roman era deja în declin, iar vandalii se pregăteau să atace chiar cetatea episcopală a lui Augustin
– Servicii de creare site web
