Istoria cultelor din Baia Mare, readusă în atenție: adevăruri despre catedrala greco-catolică și prima biserică ortodoxă

Istoria orașului nostru este un mozaic complex de culturi, confesiuni și comunități care au lăsat în urmă nu doar amintiri, ci și monumente care vorbesc de la sine. Însă, pentru ca aceste monumente să ne unească, este esențial ca trecutul lor să fie privit prin prisma adevărului istoric documentat, fără omisiuni și fără distorsionări conjuncturale. Subiectele legate de patrimoniul sacru sunt, prin natura lor, extrem de sensibile, iar claritatea factuală este singurul antidot împotriva neînțelegerilor.

Astăzi, aducem în atenție două lăcașuri de cult emblematice pentru perioada interbelică și postbelică din Baia Mare, pentru a așeza reperele cronologice acolo unde le este locul.

Prima imagine atașată acestei file de istorie locală ne înfățișează o clădire monumentală: fosta Catedrală Episcopală Greco-Catolică din Baia Mare, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Istoria acestui lăcaș de cult este indisolubil legată de comunitatea greco-catolică băimăreană. Edificiul a fost ridicat într-o perioadă de mari eforturi, între anii 1905 și 1911, sub coordonarea directă și viziunea protopopului Alexandru Breban (a cărui fotografie o regăsiți, de asemenea, alături). Prin jertfa, donațiile și dăruirea credincioșilor români greco-catolici, această biserică a devenit ulterior, odată cu înființarea eparhiei în anul 1930, Catedrala Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș.

Destinul acestui lăcaș a fost brutal întrerupt în toamna anului 1948, când regimul comunist a scos în afara legii Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică). În acel context de tristă amintire, catedrala a fost confiscată de autoritățile statului și trecută în folosința Bisericii Ortodoxe Române. Din păcate, în ciuda schimbărilor democratice de după 1989, acest lăcaș de cult nu a mai fost retrocedat proprietarilor săi de drept, rămânând până astăzi un punct sensibil în memoria comunității.

Cea de-a doua imagine ne transpune în atmosfera din Centrul Vechi, prezentând Turnul „Sfântul Ștefan” și, în prim-plan, prima biserică ortodoxă din istoria orașului Baia Mare.

Până în primele decenii ale secolului XX, credincioșii de rit ortodox reprezentau o minoritate absolută în rândul populației băimărene. Prima parohie ortodoxă din oraș a fost constituită abia în anul 1921. Pentru că noua comunitate nu dispunea de un spațiu propriu de slujire, în anul 1922, municipalitatea a acordat parohiei sala de sport a fostului gimnaziu băimărean.

Prin ample lucrări de transformare și adaptare la rigorile cultului bizantin – care au inclus și adăugarea unui turn-clopotniță specific – fosta sală de sport a devenit o biserică primitoare, primind hramul „Sfântul Nicolae” în anul 1926. Acest prim lăcaș de cult ortodox de pe teritoriul orașului a fost sfințit oficial la data de 8 septembrie 1929, servind ca centru spiritual al comunității ortodoxe băimărene în toată perioada interbelică.

Istoria nu poate fi rescrisă după bunul plac și nici nu poate fi însușită prin omisiune. Actul de confiscare din 1948 rămâne o realitate istorică indubitabilă, iar trecutul fiecărei clădiri trebuie asumat cu demnitate și corectitudine.

Dincolo de ziduri, de patrimoniu și de disputele care pot apărea în spațiul public, rămâne datoria noastră, a celor de astăzi, de a ne informa corect. Trecutul nu trebuie să fie un motiv de discordie, ci o lecție de maturitate spirituală.

Vă îndemn pe toți la înțelegere, la respect față de memoria înaintașilor noștri – fie că vorbim de ctitorii precum protopopul Alexandru Breban, fie de comunitățile care au clădit, cărămidă cu cărămidă, identitatea spirituală a Băii Mari. Să căutăm mereu adevărul istoric din surse sigure și să nu lăsăm temele sensibile să ne dezbine, ci să ne îndrepte spre o conviețuire bazată pe respect reciproc și dreptate.