Meteoritul urias care s-a prabusit pe Terra in urma cu 65 de milioane de ani a generat nu doar disparitia dinozaurilor si a altor specii terestre, ci si ploi acide, care au facut ca viata sa devina imposibila in stratele superioare ale oceanelor, potrivit unui studiu publicat duminica.
Cercetatorii japonezi au incercat sa recreeze in laborator conditiile existente in timpul ultimei extinctii masive pe care a cunoscut-o planeta noastra. Potrivit concluziilor lor, impactul meteoritului prabusit la Chicxulub, in peninsula Yucatan din Mexic, a vaporizat instantaneu rocile bogate in sulf, producand un nor gros de trioxid de sulf (SO3).
In amestec cu vaporii de apa din atmosfera, acest gaz provoaca ploi acide sulfurice, care ar fi cazut pe suprafate Terrei timp ce cateva zile, crescand aciditatea straturilor superioare ale oceanelor si omorand numeroase specii marine. „Ploi foarte bogate in acid sulfuric si o intensa acidificare a oceanelor cauzata de vapori bogati in SO3 au afectat serios ecosistemul global si sunt probabil vinovate de extinctia a numeroase specii”, afirma autorii acestui studiu publicat in revista Nature Geoscience.
Altfel spus, doar speciile marine capabile sa reziste in acele ape mortale sau sa se refugieze mai in adancime au supravietuit, pentru a coloniza apoi marile golite de ceilelalte vietuitoare. Pe uscat, prabusirea acelui meteorit cu un diametru de 10 kilometri ar fi declansat, potrivit scenariului admis de majoritatea oamenilor de stiinta, un potop de foc si ar fi starnit o furtuna de praf la scara globala.
Intre 60% si 80% dintre speciile de atunci ar fi disparut in urma acelui eveniment, care reprezinta, potrivit paleontologilor, „limita cretacic-tertiar”, ce marcheaza inceputul unei noi ere geologice.
Dinozaurii, mici sau mari, care au domnit pe Terra vreme de 165 milioane de ani, au disparut, permitand astfel mamiferelor sa se dezvolte. Motivele exacte ale acestei extinctii masive raman in centrul unor dezbateri aprinse. Teoria dominanta considera ca meteoritul ar fi generat o „iarna nucleara”, iar valul de praf a impiedicat o parte a razelor Soarelui sa atinga la suprafata Terrei, reducand temperaturile si patura vegetala din care se hraneau in special marile erbivore.
O alta teorie evoca rolul ploilor acide, dar alti cercetatori resping aceasta idee, considerand ca impactul cu meteoritul ar fi generat dioxid de sulf (SO2), nu SO3, si ca norul urias ar fi stagnat la altitudine, in loc sa cada pe pamant sub forma de ploaie. In laborator, Sohsuke Ohno de la Centrul de explorare planetara Chiba din Japonia si colegii sai au incercat sa recreeze, in miniatura, conditiile generate de impactul cu meteoritul din Yucatan pentru a intelege mai bine fenomenele ce ar fi avut loc in epoca.
Potrivit experimentelor, realizate pe roci sulfuroase, ca acelea din Chicxulub, sulful se vaporizeaza intr-adevar direct in SO3 in cazul unui impact produs la o viteza similara cu aceea a unui mateorit care loveste Terra (intre 13 si 25 kilometri pe secunda). Mai mult decat atat, particulele de acid sulfuric aflate in suspensie in atmosfera se ingreuneaza cu diverse deseuri infime, mai grele, generate in punctul de impact, si se depun apoi pe suprafata uscatului si a marii in interval de doar cateva zile.
Acidificarea apelor de suprafata ar explica mai ales extinctia a numeroase specii de plancton din marea familie a foraminiferelor, organisme unicelulare protejate de un invelis din carbonat de calciu, componentul principal al calcarului si al cretei, ce poate fi dizolvat foarte usor de acid.
Scenariul ploilor acide ar explica, totodata, motivul pentru care speciile acvatice de apa dulce au avut mai putin de suferit de pe urma acelei catastrofe ecologice: gratie unui alt mineral prezent in scoarta terestra, mai rezistent in fata acidului, care le-ar fi oferit astfel o protectie partiala.
Sursa: Mediafax
– Servicii de creare site web
