Cartea unui scriitor australian care abordeaza istoria Hollywood-ului din anii 30 din perspectiva unei colaborari stranse intre nazistii si directorii de studiouri naste controverse aprinse atat in randul istoricilor, al criticilor de film si al presei de specialitate. Dupa zece ani de cercetari si de dezgropat arhive din Germania si Statele Unite ale Americii, Ben Urwand, un scriitor de origini australiene, absolvent al Universitatii Harvard, relateaza, in „Colaborarea: Pactul Hollywood-ului cu Hitler”, relatia de adaptare tacita a studiourilor majore de film cu Germania Nazista de-a lungul anilor 30, potrivit unui comentariu publicat in The Washington Post, al scriitorului Melvin Jules Bookiet, profesor si autor a opt carti de fictiune.
„Colaborarea” a starnit numeroase recenzii critice in presa de specialitate, scrie si bbc.com. „Este o rusine”, a etichetat cartea David Denby de la publicatia The New Yorker, unul dintre criticii de film de top ai Americii. „Am sunat la Harvard University Press sa o retraga. Este plina de presupuneri neverificate.”
„Calomniatoare si anistorica”, suna o alta descriere a cartii, care ii apartine istoricului Thomas Doherty (unul dintre cei mai vocali critici ai lui Ben Urwand) si care a aparut in publicatia de specialitate The Hollywood Reporter.
Unghiul de abordare a lui Urwand este acela ca cei care conduceau marile studiouri de film ale Americii, departe de a avea un comportament de sfinti care sa opuna rezistenta puterii crescande a lui Hitler in Europa, s-au conformat solicitarilor nazistilor si chiar au colaborat cu ei.
Astfel, potrivit washingtonpost.com, proiecte cinematografice care nu primeau aprobarea din partea Germaniei erau anulate, altele erau modificate pana la pierderea esentei initiale. Motivul studiourilor pentru cedarea in fata presiunilor externe a fost de ordin financiar. Germania era, in acea perioada, a doua cea mai mare mare piata internationala pentru ei, iar directorii doreau sa protejeze succesul de box office pentru filme precum „Broadway Melody of 1936” si desenele cu Mickey Mouse, un personaj preferat al lui Hitler.
La inceput, Germania a reclamat ca imagini din razboi prezente in filmele de la Hollywood patau onoarea nationala. Apoi, a cerut protejarea „sentimentelor rasiale sanatoase”, dupa care a cautat sa interzica in filme evreii ca personaje care trezesc compasiune.
Ironia acestei ipocrizii, continua Melvin Jules Bookiet in comentariul din Washington Post, este cu atat mai mare cu cat majoritatea directorilor de studiouri care au acces la cererile germanilor de a prelua controlul erau ei insisi evrei, in multe cazuri refugiati din Europa.
Unwand vorbeste in cartea sa si despre reprezentantul diplomatic in Los Angeles din partea celui de-al Treilea Reich, Georg Gysslin. Considerat „consulul lui Hitler la Hollywood”, acesta avea rolul specific de a monitoriza activitatea studiourilor.
Urwand analizeaza interventia germanilor in diverse filme, printre care „Hells Angels”, “All Quiet on the Western Front” si “It Can’t Happen Here”, fabula lui Sinclar Lewis despre fascismul din America. Desi Germania nu ar fi platit niciodata in mod direct pentru astfel de favoruri, scopul tarii putea fi caracterizat drept „plasare de produs propagandistic”.
In ceea ce priveste numeroasele critici aduse cartii, argumenteaza scriitorul Bookiet, principala problema cu ipoteza lui Urwand este presupunerea subinteleasa ca Louis B. Mayer, William Fox, fratii Warner si altii ar fi trebuit sa actioneze conform unui standard mai inalt in conditiile in care nu erau nici alesi sa reprezinte vreun model, nici filozofi morali.
Urwand nu crede ca mai urmeaza si alte astfel de dezvaluiri, scrie bbc.com: „Nu este usor sa ajungi la adevarul despre legatura exacta a studiourilor cu nazistii – dar nici nu este clar in intregime de ce acuzatiile lui Urwand i-a inflamat atat de rau pe criticii sai”.
Un motiv ar fi ca oamenii prefera sa priveasca studiourile cinematografice ca aflandu-se „de partea corecta a istoriei in relatie cu Hitler”: „In mod cert oamenii pun suflet intr-un alt fel de poveste”, spune Urwand. „Cand ne gandim la filme precum ‘Casablanca’, din 1942, acestea sunt atat de inradacinate in cultura americana si ne gandim la aceste filme ca fiind cele care definesc relatia Hollywood-ului cu nazistii. Este de inteles ca oamenii ar fi surprinsi ca ceva complet diferit a avut loc in anii 30.”
Scriitorul australian isi mentine pozitia in fata comentariilor critice: „Tot ce sustin este bazat pe materiale de arhiva. Totul in cartea mea este documentat”, afirma Urwand, citat de site-ul BBC.
Sursa: Mediafax
– Servicii de creare site web
