Vezi VIDEO
A inceput scoala de pilotaj anul acesta iar la mansa s-a urcat abia de doua luni, dar se viseaza deja carmuind propriul avion, cu care sa ajunga la concertele pe care le are in intreaga tara. Mihai Sturzu de la trupa HI-Q a marturisit, intr-un interviu acordat eMaramures, ca si-a dorit inca din adolescenta sa faca scoala de pilotaj. Si, cum nu este doar o idee pasagera, vrea sa treaca prin toate etapele aviatiei, pentru a-si spori sansele de a deveni, in timp, pilot de linie.
Scoala de pilotaj o urmeaza la Ghimbav, langa orasul sau natal, Brasov, unde are instructori foarte exigenti. Prezent recent in Baia Mare, in cadrul unui miting aviatic, Mihai Sturzu a relatat ca este abia la inceput dar ca are sperante mari in privinta obtinerii licentei.
„E foarte frumos, pentru ca, in ceea ce ma priveste, e un vis din adolescenta care, uite, devine realitate acum. Mi-am dorit foarte mult sa fac scoala. Eu sper ca anul acesta – sau poate pana la anul, in primavara -, sa am licenta si sa pot veni la concerte cu avionul… Pentru ca am descoperit eu, asa, ca de la Bucuresti la Baia Mare faci 12 – 13 ore cu microbuzul si faci trei ore cu avionul. Mi-as dori foarte mult ca la anul sa pot sa calatoresc in tara cu avionul”, a aratat Mihai.
Incet-incet, vrea sa treaca prin fiecare etapa a aviatiei, pentru ca, spune artistul, e indragostit de aceasta „dimensiune” a vietii. Stie ca examenele pentru obtinerea licentei nu sunt deloc usoare, insa isi da silinta sa le intampine foarte bine pregatit.
„Pilotul de linie este cel mai inalt stadiu al pilotajului civil, dar dureaza foarte mult – ani de zile pana ajungi la acest nivel, mii de ore de experienta. Eu recunosc ca sunt un om foarte norocos si am avut sansa ca in viata asta micile hobby-uri sa se transforme in profesii. Asa a fost si cu muzica. Noi am inceput trupa HI-Q acum 16 ani, eram in liceu in clasa a X-a si a inceput ca o joaca. In ani de zile, muzica a devenit o profesie si acum avem o trupa, avem instrumentisti… Poate ca la fel se va intampla si cu pilotajul”, a marturisit Mihai Sturzu.
Noua examene teoretice si unul practic il asteapta pe Mihai in vederea obtinerii licentei de pilot. Pe langa notiunile teoretice de legislatie si de testele practice, el va fi nevoit sa dovedeasca foarte bune cunostinte in materie de meteorologie, navigatie, regulamente de zbor, precum si in privinta cunoasterii aeronavelor.
Sursa: Gabriela Kuhajda