Astă-noapte, în jurul orei 00:30, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși au oprit pentru control un autoturism condus în localitatea Coltău.
La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Baia Mare.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 1:28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, iar în cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări în vederea dispunerii măsurilor legale.










– Servicii de creare site web
