Vezi VIDEO
In ultimul meci oficial din 2011, HCM Baia Mare s-a impus cu 25-22 in fata echipei HC Roman. Antrenorul Costica Buceschi s-a aratat multumit de punctele castigate, cu atat mai mult cu cat a admis ca jocul sportivelor sale nu a fost fara cusur si ca echipa oaspete s-a luptat 60 de minute pentru fiecare minge. Multa rabdare si multa munca este reteta pe care tehnicianul va miza in continuare cu tinerele sale jucatoare, Buceschi spunand ca este convins ca echipa sa „va impune respect” in Liga Nationala in maximum doi ani. De cealalta parte, parerea oaspetilor despre ultimul joc oficial din 2011 nu am aflat-o, dat fiind ca antrenorul HC Roman a refuzat sa participe la conferinta de presa de dupa joc.
„Un meci deosebit de greu, cu o echipa care a venit in Baia Mare sa recupereze ceva din ceea ce a pierdut etapa trecuta pe teren propriu. S-au batut pana la sfarsitul meciului, s-au agatat de fiecare minge. Din punctul nostru de vedere am reusit un joc bun pe alocuri, dar cu foarte multe greseli, pe undeva explicabile, tinand cont ca avem jucatoare tinere si foarte tinere, tinand cont ca suntem o echipa in formare, cu un nou stil de joc, un nou sistem, cu jucatoare care au aparut in saptamana jocului (Oana Herman Bondar), cu altele care au fost la echipa, dar nu au avut statutul de titulare”, a declarat Costica Buceschi in conferinta de presa de dupa jocul HCM Baia Mare – HC Roman din etapa a opta a Ligii Nationale.
„Una peste alta ma bucur foarte mult ca am reusit sa castigam, ne-am dorit foarte mult sa castigam, inca de dupa meciul cu Galati, unde am avut o evolutie foarte, foarte proasta, incheiata cu un scor pe masura. Am incercat in primul rand sa le ridicam moralul fetelor, sa recuperam jucatoarele accidentate pe care le-am avut: cu Eliza am reusit, Lavinia, desi si-a revenit, a facut o entorsa cu trei zile inainte de meci. Am inregimentat-o pe Oana Herman Bondar pentru a ne ajuta in postura de aparator in principal si in faza de atac ca si schimb la 9m si din toate acestea a rezultat victoria noastra, obtinuta foarte greu, cu foarte multa munca”, a punctat Buceschi parte dintre liniile de strategie dupa care s-a ghidat in abordarea acestui meci.
„Felicit fetele, felicit publicul pentru ca ne-a sustinut pana la sfarsit, desi am avut si multe greseli. Speram ca in anul care vine sa jucam mai bine, sa trecem peste tracul acesta de debut de campionat, de debut al meu ca si antrenor principal la HCM. Speram ca anul urmator sa ne apropiem mai mult de valoarea jucatoarelor, pentru ca avem jucatoare bune si foarte bune, nu degeaba multe dintre ele sunt la loturile nationale de senioare, tineret si junioare. Inseamna ca avem un nucleu foarte bun de jucatoare, cu care trebuie sa avem multa rabdare si cu care trebuie sa lucram, pentru ca sunt sigur ca intr-un an, doi, echipa asta va impune respect in Liga Nationala si speram sa ajungem la rezultatele pe care le-au avut celelalte jucatoare”, a mai declarat tehnicianul.
Foto (c) eMaramures.ro.
CITESTE SI:
HANDBAL – LIGA NATIONALA. Baimarencele au terminat anul 2011 cu victorie: HCM Baia Mare – HC Roman 25-22 (13-13)
Sursa: RIP