Maramuresenii vor avea parte, saptamana viitoare, de un spectacol inedit. In perioada 15-16 noiembrie, Teatrul Municipal din Baia Mare va gazdui prima editie a Festivalului-concurs de romane “Poveste de toamna”. Printre invitatii speciali se numara Bianca Ionescu, prim solista Teatrului National de Opereta Bucuresti, care va fi presedintele juriului.
Timp de doua zile, artisti cunoscuti din Maramures vor urca pe scena Teatrului Municipal, unde se vor desfasura si o serie de momente de dans si muzica special pregatite de corpul de balet si orchestra Ansamblului National Folcloric Transilvania.
Spectacolul de saptamana viitoare va incepe la ora 17.00, publicul putandu-i vedea pe Ovidiu Bartes, Domnica Dologa, Ileana Bumbar, Titus Perse, Dumitru Dobrican, Marinel Petreus, Mircea Belbe sau Sorin Rad.
Conducerea muzicala a spectacolului este semnata Marius Sabo, iar coregrafia Emil Mihet. Invitata de onoare si presedintele juriului va fi Bianca Ionescu, prim solista Teatrului National de Opereta Bucuresti.
Concurentii se pot inscrie la festival pana in 7 noiembrie. Premiile puse la bataie vor fi intre 1.800 si 400 de lei, iar laureatii vor urca pe scena la concertul de gala din 16 noiembrie.
Intrarea la spectacole se face pe baza de invitatie, care va putea fi procurata de la sediul Ansamblului Transilvania, de la Casa de Cultura a Sindicatelor din Baia Mare.
Sursa: Diana Grad