In materialul aparut ieri pe site-ul nostru cu titlul INCA O AMANARE – Dosarul in care Romaltyn cere anularea hotararii care reglementeaza regimul economic al zonei in care este situata uzina societatii a fost din nou amanat. Noul termen, ianuarie 2014! informam opinia publica despre noul termen de judecata pentru dosarul in care societatea Romaltyn Mining se judeca cu Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, respectiv 19 ianuarie 2014. Se pare insa ca data de 19 ianuarie a fost trecuta eronat in dosarul sedintei de catre grefierul Tribunalului Maramures, comunicata ulterior juristilor Primariei Baia Mare si mass media. Reprezentantii Romaltyn Mining ne-au sesizat greseala printr-un drept la replica remis astazi, 23 octombrie 2013, iar reprezentantii Tribunalului Maramures au recunoscut si si-au asumat greseala, spunand insa ca nu cunosc cauzele care au dus la aceasta eroare si automat la dezinformarea opiniei publice.
„Am verificat in sistemul informatic, Ecris, iar ieri la incheierea sedintei figura ca urmatorul termen sa fie 19 ianuarie. Astazi 23 octombrie, aceasta data a fost modificata pentru data de 19 noiembrie. Nu cunosc motivele pentru care a avut loc aceasta preschimbare, dar vom afla in zilele urmatoare de la judecatorul de caz, pentru ca in acest moment nu-mi apare nicio motivare in sistem“, a declarat Brandusa Giuroiu, loctiitorul purtatorului de cuvant al Tribunalului Maramures
Aceasta a mai spus ca in acest moment in sistemul informatic apar doua dati distincte ca urmatorul termen, dar, cel mai probabil, urmatoarea infatisare va avea loc la mijlocul lunii viitoare, schimbare efectuata in sistem chiar astazi 23 octombrie.
Va redam mai jos, integral, si dreptul la replica formulat de societatea Romaltyn Mining:
„Ca urmare a aparitiei in presa locala a unor stiri referitoare la stadiul procesului dintre S.C. Romaltyn Mining S.R.L. si Consiliul Local Baia Mare, care face obiectul Dosarului nr. 5915/100/2013, prin care solicitam anularea HCL nr. 120/2013, in scopul informarii corecte si complete a publicului facem urmatoarele precizari: La data de 24 sept. 2013 a avut loc prima infatisare in acest proces, ocazie cu care aparatorii Romaltyn au solicitat un nou termen, pentru a se studia intampinarea depusa de parata (Consiliul Local Baia Mare), care nu fusese transmisa catre reclamanta, si pentru a se comunica cererea de interventie accesorie formulata de Partidul Verde, filiala Maramures. La termenul din data de 22 octombrie, aparatorul Consiliului Local Baia Mare a solicitat o amanare, pentru a da posibilitatea partilor sa ia la cunostinta de noile documente care urmau sa se depuna la dosar, iar avocatul Romaltyn a afirmat ca nu se opune acestei cereri. Am facut aceste precizari din dorinta de a arata ca nu este vorba despre ”tertipuri judecatoresti” in demersurile Romaltyn, ci de proceduri juridice uzuale si corecte.
Mentionam faptul ca noul termen a fost stabilit pentru data de 19 noiembrie 2013, si nu 19 ianuarie 2014, asa cum, in mod eronat, s-a consemnat in presa. Totodata ne reafirmam hotarirea de a respecta, si in continuare, principiile legalitatii, transparentei si implicit, a respectului fata de comunitatea locala”.
Sursa: eMM.ro