La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag și cei ai Poliției Orașului Cavnic au intervenit pentru aplanarea unui conflict ivit într-o locuință din comuna Desești, ca urmare a unei sesizări efectuată prin apelarea numărului unic de urgență 112.
Potrivit primelor verificări, o femeie de 58 de ani și fiica acesteia ar fi fost implicate într-un scandal generat de purtarea unor discuții în contradictoriu. De asemenea, polițiștii au stabilit că femeia, aflată sub influența băuturilor alcoolice, ar fi manifestat un comportament agresiv față de fiica sa.
Întrucât, urmarea procedurii de evaluare a riscului de violență a relevat risc iminent ca viața, integritatea fizică sau psihică a victimei să fie pusă în pericol, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile.
Polițiștii i-au adus la cunoștință femeii obligațiile care-i revin, pecum și consecințele care pot decurge în situația nerespectării măsurilor impuse prin intermediul ordinului de protecție provizoriu.
În continuare, polițiștii supraveghează respectarea măsurilor dispuse și monitorizează situația familială a celor în cauză pentru a preveni manifestarea comportamentului violent



– Servicii de creare site web
