De cateva zile a iesit de sub tipar o noua carte care are scris pe coperta numele lui Ioan Romeo Rosiianu, „Innomenirea cuvintelor”. Cunoscut pentru aciditatea din emisiunile de televiziune pe care le realizeaza, Ioan Romeo Rosiianu si-a aratat, des, o alta fata, cea lirica, fiind autor a zece carti de poezie. Mai mult, a fost alaturi de cei indragostiti de scris, a semnat prefata,postfata sau referinte critice la peste 200 de carti. Ca o recunoastere a valorii sale, a fost inclus in 10 dictionare si in 26 de antologii literare.
Despre cartea aparuta acum, Ioan Romeo Rosiianu spune ca este un volum antologic. “Din 2005 nu am mai publicat nimic. Am mers pe formula de recuperare si am adaugat un capitol nou, care va fi o carte de sine statatoare”, spune poetul.
De acelasi autor:
– „Unghi al durerii” – Casa de Editura PANTEON, Piatra Neamt, 1994, versuri
– „Nasterea insomniei” – Casa Editoriala ODEON, Bucuresti, 1996, versuri
– „Lenjerie pentru Sfantul uitat” – Editura CYBELA, Baia Mare, 1997, versuri
– „Poetul ucis de Cuvinte” – Editura CYBELA, Baia Mare, 1999, versuri
– „Scrisori deschise trupului TAU” – Editura Universitatii de Nord, Baia Mare, 2000, versuri
– „Blestemul care stinge lumanari” – Casa Editoriala ODEON, Bucuresti, 2000, versuri
– „Acatistele Maicii Domnului” – Editura IULIUS, Baia Mare, 2002, religie, Editia I – a, coautor, alaturi de IPS Justinian Chira, Episcopul Maramuresului si Satmarului
– „Acatistele Maicii Domnului” – Editura IULIUS, Baia Mare, 2003, religie, Editia a –II -a, coautor, alaturi de IPS Justinian Chira, Episcopul Maramuresului si Satmarului
– „In cautarea Ingerului pierdut” – Editura IULIUS, Baia Mare, 2004, versuri, editia I – a
– „Innomenirea cuvintelor” – Editura IULIUS, Baia Mare, 2005, versuri, editia I – a
– „In cautarea Ingerului pierdut” – Editura IULIUS, Baia Mare, 2005, versuri, editia a II – a, revazuta si adaugita
– „Innomenirea cuvintelor” – Editura IULIUS, Baia Mare, 2005, versuri, editia a II – a, revazuta si adaugita
Iata una dintre “scrisorile” cuprinse in carte, precum si cateva referinte critice despre carte si poet.
Scrisoare despre adulter si suflete pereche
IUBITO, aseara te-am inselat c-o idee rebela c-o soapta pierduta in noapte c-o raza uitata de luna
am strans in palmele reci sanii tacerii adanci si-am sarutat c-o patima surda linistea din sufletul meu
stiam ca-n tot acest timp tu te destrabalai cu gandul si imi era ciuda ca nu pot imbratisa o idee
siam ca dorul e-n bratele tale si tremuram de placere cand pipaiam inserarea
simteam cum te poseda vantul si mie imi era ciuda ca nu pot atinge sanii luminii.
(Mai stii cand ti-am spus ca iubirea nu se lupta cu nimeni ca ea castiga mereu chiar si cand pierde?!)
IUBITO, aseara te-am inselat c-o stea calatoare si printre matasuri de luna am facut dragoste nebuna cu ceata
eram singur in mijlocul campului si ielele ma-mbatau cu licoare de nori
paream pedepsit in crucea lumii rastignit intre clipa de ieri si ziua de maine
paream ca imbratisez lumea dar eu te cautam pipaind prin intunericul moale
asa parea Iubito si mi-e deja imi este dor de tine desi n-ai plecat decat de o viata intreaga in lume
doar tu ai Iubito pe buzele tale umbra sarutului meu muscatura soptita tandretea traita pe trup si pe coapsele tale
asa mi-am scris povestea trecerii prin lume descult si iubind cu patima surda.
(Mai stii ca de cand iubirea a inflorit in inima mea ating mai usor norii cu mana cand sufletele noastre se plimba pe strada?!)
Iubesc sa te privesc si sa te admir, Iubito, iubesc sa te iubesc, iubesc sa te iubesc iubindu-te
cand esti fericita in bratele mele mi se face dintr-o data cald si bine
cand imi zambesti din priviri ti se vede sufletul plin de lumina si taina.
***
Ioan Romeo Rosiianu sau viata de poet intr-un mozaic alcatuit din poeme scrisoare
Strazi, aglomeratie, lume, oras, tristete, aduceri aminte sau VIATA – toate intr-o suita de poeme scrisoare. Poetul despica firul iubirii, caci deasupra a tot si toate sta IUBIREA impartasita, partial impartasita, abandonata, ramasa in cotloanele memoriei mai vie decat in momentul trairii ei efective. De fapt, la Rosiianu poemul isi traieste clipa in vreme ce aglomerarea clipelor (poemelor) e radiografia vietii.
Nu avem ranchiuna, pareri de rau, metafore ori invataminte…Miza vietii e trairea clipelor unei imposibile (tot timpul repetate) iubiri.
Daca se cunoaste finalul, mai are rost sa traiesti iubirea? E o intrebare retorica precum cea ce spune ca de cunosti sfarsitul vietii mai trebuie s-o si traiesti. Pe vremea aceasta prinsa in fiecare scrisoare-poem s-ar putea scrie mult mai bine fara a raspunde unei intrebari
De fapt, poemele nu dau raspunsuri, nu e ”obligatia lor de serviciu”. Poemele stau marturie existentei… iubirii si (i)repetabilitatii ei. Fiecare story (cuvantul e fortat orescatva) incarca energetic un mesaj tensionat ce da muzicalitate cuvintelor. Avem atmosfera, bucurie, durere, tristete, caci poetului nimic din ce e omenesc nu-i strain.
Poemele scrisori sunt o ”aventura” arar intalnita in literatura romana. Ici-colo gasim la poetii reprezentativi ai catorva generatii cateva scrisori-poem. Rosiianu ofera o carte pe piata literara, o carte poem in care scrisoarea devine pretext si liant.
Tensiunea lirica de necontestat se aproprie… paradoxal… de ceea ce as numi proza poem. Nu avem in volumul acesta proza… e poezie de frontiera fara a deveni exercitiu experimental. Si cum e vorba de un poet ce-si contiunua drumul literar e de salutat constanta si innoirea stilistice.
Rosiianu revine in literatura romana cu o carte inedita intr-un peisaj saturat de experimente. Redescoperirea omului care iubeste cu disperare e pretextul oricarei carti spectacol intr-o literatura terna. E mai mult decat suficient!
(Marian Ilea)
***
„Poezia lui Ioan Romeo Rosiianu este profunda, sensibila si exacta in acelasi timp. Se adreseaza deopotriva celor tineri si celor mai putini tineri. Primii se pot descoperi ei insisi in versurile sale pline de sensibilitate, implinind un destin al frumosului, al nobletei sufletesti atat de necesara in viata. Pentru tineri poezia sa consacra intrebari, mai mult sau mai putin retorice, determinari ce pot duce la afirmarea valorilor. Pentru cei mai putin tineri poetul propune nostalgia ca mod de introspectie, de cautari interioare. Valorile create anterior dainuie daca au suporturi sufletesti, poezia, versurile fiind unul din cele mai importante.
In conceptia sa, poetul este chemat sa suporte un destin al neimplinirilor, fiind adeseori sinonim cu geniul neinteles. Cu toate acestea, desi este un paradox, el este al lumii sale, al unei existente care arareori il si intelege. Tristetea poetului devine chiar durere. Noi trebuie sa ne identificam cu versurile sale pentru a ajunge in preajma infinitului poetic.
Ioan Romeo Rosiianu este al prezentului si, deopotriva, al viitorului, pentru ca poezia sa revine mereu in sufletul nostrum, reusind sa ne incante si sa ne intristeze in acelasi timp”.
(Dr. Gheorghe Firczak)
***
Surprinzatoare si pline de verva si lirism sunt noile poeme – de factura asemanatoare in forma- incluse de poetul si jurnalistul Ioan Romeo Rosiianu in volumul de fata, dupa o lunga tacere editoriala. Sunt surprinzatoare cele 69 de poeme din aceasta carte pentru ca releva un Ioan R. Rosiianu cu totul diferit de cel din volumele anterioare, un Rosiianu nou si proaspat in expresie, debordand de imaginatie, cu un discurs aproape liturgic si cu o respiratie ampla si bine gradata.. Autorul – recurgand la o fericita formula si lirica – reuseste sa dea coerenta si substanta textelor, in fapt niste scrisori de dragoste/ pretext care-i permit o mare libertate de exprimare si o indrazneata abordare ideatica. Este vorba de o serie de 69 de poeme-scrisori despre dragoste, in primul rand, despre „cartea vietiii si filele ei, despre frunzele cazute si Dumnezeu, despre bogatia lumeasca si saracia spirituala, despre cuvinte si despre tacerea dintre ele, despre sanii ei si palmele sale, despre suras, despre o noapte traita singur si trist, despre o predica cu demoni si sfinti, despre binecuvantare si blestem”, etc, etc.
Scrisorile au formule relativ fixe de „adresare”: Iubito…. (cand a cantat corul in catedrala inalta am avut o senzatie de gol…etc), Mai stii(….cat de frig ne-a fost…etc) si Asa a fost, iubito, (…cand faceam dragoste si personajele din carti… etc, formule care lasa libera calea unor incursiuni subtile si diverse in relatia dintre doi iubiti prinsi intr-o relatie pe cale de destramare, in filozofia iubirii, in relatiile inter-umane…
Este vorba, cu precadere despre finitudinea iubirii si a vietii pamantesti, despre dragoste si ura, despre minciuna, fatarnicie, uratenia sufleteasca, despre tradare si renuntare, despre foc si cenusa, despre diavoli si sfinti, despre gingasie si brutalitate, despre credinta si necrredinta si despre atatea altele, intr-o spovedanie de iubit care iubeste cu disperare si care se simte obosit si scarbit de micimea omeneasca.
Poemele sunt reconfortante la lectura si au o tinta spirituala inalta, accesibila cititorului, scrise parca in complicitate cu acesta. Nu stiu cat va putea marsa Ioan R. Rosiianu pe aceasta formula, evident ca dupa o vreme intervine saturatia, dar poemele incluse in acest volum, cu unele scaderi in constructie, sunt poeme de substanta si cu impact liric evident, care-l impun ca pe o voce iesita din corul mare al cantaretilor de strana.
(Nicolae Scheianu)
***
Scrisorile poetului
Lumea are nevoie de scrisori . De scrisori de dragoste, de scrisori pline de tandrete si gratie. Oamenii au nevoie de scrisori. Au nevoie sa-si trimita unul altuia scrisori. Sa simta mireasma hirtiei si a plicului, a cernelii si a scrisului. Din departele uitarii in aproapele gasirii. Scrisori ‘miresmate de puterea cuvintului poetic mirosind a lavanda si iubire, ”a prietenie cu Dumnezeu” si a ”turla bisericii impungind norii”.Ioan Romeo Rosiianu ni le trimite pline de prospetime si vitalitate din Nord de Baia Mare catre fiecare in parte si toti intreolalta.
Fiecare scrisoare respira o stare. Fiecare scrisoare este o treapta. Fiecare scrisoare este o confesiune. Fiecare scrisoare devine o rugaciune. Ai senzatia cind citesti ca ai deschis o scrisoare de la un vechi prieten si urci cu el treptele bucuriei lecturii. E ca un sipet in care tot cautind gasesti aromele tari ale poeziei, marturisirile fruste, inocenta poetului, nevinovatia copilului de altadat’, chipul iubitei, chipul mamei.
Lumina, fotografiile alb-negru, tacerile si respirarile, ”testosteronul cuvintelor”, sint puse in ecuatie cu ”fericirea care are gravat chipul tau”, sau cu o alta scrisoare despre ”prietenul meu Traian T. Cosovei” sau cu ”feminitatea care despica apele-n piscina” si din care rezulta o ”chimie”, un ”feeling” specific, tipic poeticitatii lui Ioan Romeo Rosiianu. O poeticitate ancorata in real, in trairea cotidiana, dar mai ales in trairea poetica.”Scrisoare despre un suris si-o pasare in zbor” imi aminteste de exemplu de un film al lui Kusturiça in care derizoriul devine fundal al sacrului, suport al viziunii mistice, tratat insa in cheie comica pentru a nu risca sa devina didacticist sau scortos- academic: ”pasarea mirosea ca tine puful ei avea moliciunea pielii tale”.
Revolta poetului se produce intr-o lume sufocata de mercantil, intr-o lume bolnava si imbolnavita de superficial si obedienta, de lichelism si falsitate: ”Iisus a fost rastignit pe cruce descult si fara pantofi de lux/…vorbea de suflet, Iubito, de ceva ce inima ta nu stie sa vada./… pentru ca noi sa numaram norii rataciti pe cer si-n simtiri sa implinim trairea./”
Un alt registru preferat al poeziei lui Ioan Romeo Rosiianu este timpul. Timpul ca dat filosofic, timpul ca traire si menire, timpul cu cele trei dimensiuni ale sale,prezent, trecut si viitor care capata dinamism si simfonic in preajma sintagmei de natura vasiliana ”prezentul prezentului, trecutul trecutului si prezentul viitorului ” sau ca definitie de tip Staniloae: ”distanta dintre chemarea lui Dumnezeu si raspunsul omului la aceasta chemare se numeste timp”: ”Mai stii cind ti-am zis sa nu plingi dupa trecut pentru ca el a plecat si sa plingi dupa viitorul ce inca n-a venit?!”
Este scris acest volum cu infrigurare si disperare, cu revolta si ravasitoare emotie. Ca un celebru dans al lumii hispanice: flamenco. Ca un poem despre lumina si flori , despre ploaie si roua , despre suris , Bunul Dumnezeu si inima curata: ”(Mai stii cind ti-am zis ca-n Biblie scrie de femei, pasiune si dragoste si ca nimic nu e vulgar?!)”
Scrisorile Poetului sint iata trimise din departele aducerii-aminte in aproapele gasirii. Si sint atit de ale fiecaruia in parte si ale tuturor intreolalta.Scrise parca dintr-o rasuflare, autorul mergind pe muchie de cutit si cistigind in final.
Cititorul are in aceste poeme scrise la “patru miini” un adevarat regal de arta poetica dar mai ales, un autentic recital de traire poetica, fenomen atit de rar in poezia romaneasca de azi.
(Dorin Ploscaru)
Sursa: Ioan Buda Tetu