Deputatul Ioan Hoban a dat asigurari ca pana in vara vor incepe lucrarile la drumul rapid Nyiregihaza-Baia Mare. Parlamentarul se lauda ca atingerea acestui obiectiv este una din realizarile liberale din acest mandat. Parlamentarul a anuntat ca pana in vara vor demara lucrarile propriu-zise la drumul expres care va lega Baia Mare de Ungaria.
La inceputul acestei saptamani, s-au finalizat demersurile necesare pentru inceperea expropierilor, in vederea constructiei drumului. ”Vreau sa va aduc la cunostinta ca prin hotarare de guvern, luni s-a aprobat semnarea contractului cu o firma de avocatura, astfel incat sa se demareze exproprierile pentru drumul rapid. Lucrarile la drumul rapid vor incepe in aceasta perioada, care va fi cat mai scurta. Pana in vara va demara efectiv constructia la acest obiectiv”, a dat asigurari Ioan Hoban.
Acesta nu a scapat insa prilejul de a pune aceasta realizare in ”carca” actualei guvernari liberale. Oricum liberalii maramureseni sunt decisi sa le prezinte cetatenilor toate realizarile din acest mandat.
Lucrarile la drumul expres Nyiregihaza – Baia Mare s-ar putea face pe un alt traseu decat cel stabilit initial. Presedintele Consiliului de Dezvoltare Regionala din Campia de Nord din Ungaria, Laszlo Gazda, si primarul orasului Csenger, Apati Gyorgy, au cerut acest lucru autoritatilor romane, in cadrul unei intalniri avute cu oficialitatile din Satu Mare.
Laszlo Gazda a declarat ca traseul drumului expres din Ungaria trece, dupa Vama Csengersima-Petea, printr-o rezervatie naturala, ceea ce contravine normelor europene. Maghiarii au propus ca drumul expres Baia Mare – Satu Mare – Nyiregyhaza sa treaca in zona orasului Csenger, pe la sud de Somes. Modificarea trebuie aprobata insa de guvernele de la Bucuresti si Budapesta, care au avizat proiectul de infrastructura.
Conform proiectului aprobat, drumul expres Nyiregyhaza -Satu Mare – Baia Mare va continua din Ungaria in Romania prin vama Petea, va trece prin partea de nord a municipiului Satu Mare, prin nordul localitatii Odoreu, si va continua spre Baia Mare, paralel cu raul Somes. In localitatea Seini, soseaua va trece la sudul Somesului, iar in dreptul localitatii Ardusat, va trece in judetul Maramures, pana la Baia Mare. Varianta are o lungime de 65 de km, valoarea totala a investitiei fiind estimata la 550 milioane euro.
Sursa: Camelia Tocaci, Meda Muntean
La alegerile prezidențiale din 2004 eram un copil. Aveam 7 ani și habar n-aveam ce se întâmplă în jurul meu...
Citeste mai mult