Digitalizarea din cutii. România modernă care stă pe loc. EDITORIAL

Se vorbește despre digitalizare de ani de zile, despre „România inteligentă”, despre servicii publice la un click distanță. S-au deschis linii de finanțare, s-au scris proiecte, s-au aprobat fonduri. Pe hârtie, statul român pare în plină revoluție digitală. În realitate, multe calculatoare zac în cutii, iar licențele pentru programe rămân neinstalate.

Da, s-au cumpărat echipamente. Pe PNRR, pe fonduri europene, pe programe guvernamentale sau chiar din bugetele proprii ale UAT-urilor. S-au bifat achizițiile, s-au făcut poze, s-au emis comunicate. Dar la final, ce folos? În multe primării mici, serverele și laptopurile zac neatinse, iar angajații continuă să completeze dosare cu șină.

Problema nu e lipsa banilor. Nici măcar lipsa oportunităților. Problema este lipsa de voință, de competență și de responsabilitate.
Oamenii care ar trebui să utilizeze aceste instrumente nu știu — sau, mai grav, nu vor — să le folosească.

Și atunci urmează absurditatea românească: avem echipamente, avem licențe, avem softuri, dar nu are cine să le instaleze. Sau, dacă le instalează cineva, nu are cine să le folosească.

Cursurile de formare profesională, pe care le vedem peste vară prin toate instituțiile, sunt altă glumă scumpă. Sub pretextul „perfecționării digitale”, o mulțime de funcționari pleacă în „delegări” la mare sau la munte, la seminarii care se termină cu grătare, nu cu fișiere Excel.

Așa se naște digitalizarea românească: din PowerPoint-uri bine plătite și din proiecte scrise de aceleași „firme de casă”, care copiază aceleași caiete de sarcini, doar schimbând numele localității.
E o rețea care funcționează perfect: cine trebuie să ia finanțarea, o ia. Cine trebuie să câștige contractul, îl câștigă. Dar când vine momentul implementării, totul se oprește.

Rezultatul? Primării care se laudă cu „modernizarea digitală”, dar nu pot emite online o simplă adeverință. Instituții care declară că au platforme electronice, dar încă trimit oamenii la ghișeu „cu o cerere scrisă de mână”.

Nu e vorba doar despre tehnologie. E vorba despre mentalitate.
Digitalizarea nu se face cu echipamente scumpe, ci cu oameni care înțeleg că modernizarea înseamnă eficiență, transparență și respect față de cetățean.

Până atunci, putem continua să vorbim despre „transformare digitală”, dar să fim sinceri:
România încă e o țară unde viitorul vine în cutii — și rămâne acolo.

Andrei BUDA